Oamenii sunt iremediabil naivi. Ei îşi închipuie că legea compensaţiei funcţionează doar în avantajul lor - dacă li se întâmplă ceva rău, sigur urmează şi ceva bun.
Mi-e teamă că reciproca e perfect valabilă, cel puţin în cazul meu. De fiecare dată când fac o faptă bună, o păţesc aproape imediat. Problema e că nu mă pot abţine să nu recidivez, în ciuda tuturor dovezilor pe care le-am încasat de-a lungul anilor.
Aşa că aseară, când grupul de străini mi-a mulţumit în cor, într-o engleză aproximativă care n-a putut anula entuziasmul strângerilor de mână, m-a trecut un fior rece. N-o să intru în detalii, o să spun doar atât - mi-am dat seama că urmează ceva rău când unul dintre ei mi-a spus "you are a good human!". Deci un om bun, cum ar veni, iremediabil naiv şi supus legii compensaţiei în sens invers.
Acasă, în cutia poştală, mă aştepta o scrisorică de la Administraţia Financiară a Sectorului 3, prin care eram informat că urmează să fiu executat silit.
E un non-sens încă din primele rânduri. Nu cunosc execuţii de bună voie, iar în relaţia cu Fiscul nu poate fi vorba de altceva decât de supuneri silite, ce să mai vorbim.
Potrivit Fiscului, aş avea restanţe la nişte datorii faţă de statul român. Cu întârzieri, penalităţi, amenzi şi acumulări, suma respectivă a ajuns, în 6 ani (!) la o sumă frumuşică - cam cât un concediu în doi în Thailanda, în plin sezon, de exemplu.
Mă rog, Thailanda era oricum prea departe.
Fiscul, în clasica sa atitudine misterios-ameninţătoare pe care probabil că a aflat-o din manualele de proceduri ale Gestapo, îmi mai comunică şi faptul că nu este obligatorie audierea mea în cazul respectiv, doar că voi fi executat silit dacă nu plătesc sau nu fac dovada stingerii datoriilor în termen de 15 zile.
În acelaşi termen, pot contesta în instanţă decizia lor.
Minunat. Urăsc legea compensaţiei la fel de mult ca tribunalele şi aproape la fel de mult ca Fiscul.
Aşa că am dormit cam repede azi noapte şi, de dimineaţă, am purces la telefoane. Ştiţi că bugetarii au liber zilele acestea, nu? Ei bine, nu toţi, cu multă insistenţă îţi răspunde, în final, cineva, undeva.
Nu e nimic clar, evident, doar trăim în România. Un funcţionar al Administraţiei Financiare presupune, totuşi, că ar fi ceva legat de impozitul pe venitul global de prin 2002. IVG, carevasăzică...
Brusc, mi-am adus aminte de o scenă care ar putea explica lucrurile.
Am plătit ani la rând, cu ura aferentă, IVG statului român. Ani la rând, cu sacoşica cu bani, că nu mergea prin card, aceluiaşi domn cu ochelari groşi, stând cu orele la coadă, răbdător, să ajut statul român să-şi ia şi el o flotă de BMW-ee, viloace şi deplasări de protocol (inclusiv în Thailanda).
Într-unul din aceşti ani, domnul cu ochelari groşi m-a informat că nu plătisem pentru anul precedent. M-am zburlit la el. Portofelul meu ştia mai bine ce cură bruscă de slăbire suferea anual, la plata IVG. Normal că plătisem, să facă bine să nu glumească aşa, da? S-a dus să caute "dosarul". A venit după jumătate de oră, fără. Mi-a spus că "nu-l găsesc acuma, dar o rezolvăm". Eu, naiv, l-am şi crezut.
Luni mă duc la Administraţie, să-l reîntâlnesc pe domnul cu ochelarii. Dacă auziţi că un domn inspector învaţă să zboare de la etajul 3, să ştiţi care-i treaba, atât vă zic.
Şi, firesc, acum mă duc să caut un copil dintr-ăla nevinovat care cerşeşte cu căţeluşi în braţe prin intersecţii, să-i sparg capul şi să-i rup picioarele. N-am nimic cu el, desigur, dar aţi uitat cum funcţionează legea compensaţiei?
UPDATE, LUNI: Cum presupuneam, cineva era cu capu-n nori la Administraţia Financiară. Aceeaşi sumă figurează, pe anul respectiv, o dată plătită, o dată neplătită. Ghici ce variantă au ales oamenii de la Fisc?
Wednesday, April 30, 2008
Cum funcţionează legea compensaţiei
Tuesday, April 29, 2008
Nr. 8: Votăm sau nu?
Buuuun... În câteva zile începe (oficial) campania pentru locale. Ca de obicei înainte de alegeri, politicienii ne vor trimite bezele şi ne vor face declaraţii de dragoste. Eu, unul, am fost trădat de prea multe ori până acum de către clasa politică pentru a mai crede. La drept vorbind, jurămintele lor fierbinţi mă lasă rece.
Dar nu vă îndemn la acelaşi scepticism. Eu sunt iresponsabil şi cinic, desigur, (şi) pentru că nu votez, şi nici nu mai sper să mă schimb, acuma. În cel mai bun caz, m-aş duce să exprim un "vot alb" - adevărata mea părere despre politicieni. Însă nu vă luaţi după mine - voi puteţi decide, la urne, cine merită sau nu să fie învestit cu încrederea populară. Făceţi-o, dacă voi chiar credeţi asta.
Vă propun un sondaj cu repetiţie. Să vedem săptămâna aceasta câţi dintre cititorii blogului intenţionează să voteze - apoi să repetăm sondajul după alegeri, ca să vedem cât a schimbat campania electorală din intenţiile exprimate înainte de declanşarea ei. Ar fi o cale de a evalua intensitatea dezbaterii, de exemplu. În Bucureşti ar putea fi chiar interesant, după atâţia ani plicticoşi.
Aşa că, dacă vreţi, votaţi aici că nu veţi vota dincolo (un mic paradox, desigur). Există şi opţiunea "nu m-am decis încă", evident, cât şi precizarea "nu sunt cetăţean român", pentru foştii mei colegi care au emigrat şi au renunţat la cetăţenie.
Cât despre sondajul precedent, iată rezultatele:
Au fost 267 de voturi (deci o rată de neparticipare ridicată, semn că toată povestea asta cu sondajele începe să vă plictisească, am înţeles).
Majoritatea absolută a votanţilor, 51% (138), vizitează zilnic între 1-10 bloguri, iar 22% (60) între 11-20. Alţi 6% (18) răsfoiesc între 21-30 de bloguri zilnic.
Dependenţii de blogosferă, 11% (30), navighează de dimineaţă până seara prin mai mult de 30 de bloguri.
Dar campionii mei personali sunt cei 4% (13) care citesc doar Amar de Zi. Dragii mei, vă mulţumesc şi vă spun doar atât: vom înfrânge! :-)
Sunday, April 27, 2008
Poveşti pentru copii
Poveşti pentru copii la propriu. Alice şi cu mine am citit pentru copii şi am urcat pe Trilulilu, la invitaţia echipei Gramo. E vorba despre Proiectul "Habarnam", pe care-l susţin din toată inima - şi vă rog să popularizaţi şi voi ideea. În afară de înregistrările urcate pe net, cei de la Gramo plănuiesc să copieze o serie de discuri cu aceste lecturi şi să le ofere copiilor nevăzători sau celor cu probleme speciale.
Am urcat trei înregistrări. Urmează o a patra, când o vom recupera de prin servere, probabil după Paşte.
Punguţa cu doi bani:
Cum l-a păcălit broscuţa pe leu:
Elefănţelul curios:
Încă un lucru: a spune poveşti e înduioşător, a înregistra e amuzant şi a le asculta e fascinant. Am folosit un studio de producţie de la News FM într-o seară, târziu, şi colegii care mai erau pe acolo s-au strâns şi au ascultat, cuminţi, tot.
Ai zice că oamenii de la ştiri au văzut tot ce era de văzut. Ei bine, asta le-a plăcut cu adevărat.
Saturday, April 26, 2008
Karoshi
Un editor de montaj al unei televiziuni din Bucureşti a murit vineri la amiază în cabina de editare. Avea 29 de ani, doi copii şi două job-uri, unul pentru postul respectiv, altul pentru casa de producţie a unei cunoscute vedete media. Nu bea, nu fuma, nu avea probleme de sănătate care să fi fost cunoscute la locul de muncă.
Tânărul a fost găsit de colegi, prăbuşit peste masa de montaj, în convulsii. Colegii s-au străduit să-l resusciteze făcându-i inclusiv respiraţie gură la gură. Ambulanţa a ajuns în mai puţin de un sfert de oră, iar echipa medicală a constatat decesul după ce a încercat fără succes, la rândul ei, diferite manevre de resuscitare. Întrebat de colegii editorului, medicul a spus că ar putea fi vorba de un edem pulmonar survenit pe fond de epuizare, poate congenital, dar că e nevoie de o autopsie pentru a determina cauza exactă a morţii.
Ulterior, la televiziunea respectivă a venit şi Criminalistica, punând întrebări care au enervat angajaţii. Corpul a fost transportat la IML. Concluziile autopsiei ar putea fi comunicate marţi.
Pe 23 aprilie, s-a împlinit un an de când Raluca Stroescu, auditor la Ernst&Young, a murit subit la vârsta de 31 de ani. Diagnosticul oficial a fost de "fibroză miocardică", însă colegii ei cred în continuare că motivul adevărat a fost epuizarea la locul de muncă.
Japonezii îi spun karoshi.
Friday, April 25, 2008
O alertă ignorată de Primăria Municipiului Bucureşti
Pe data de 11 martie 2008, reţeaua de monitorizare a calităţii aerului din Bucureşti a semnalat că, în cartierul Drumul Taberei, poluarea cu dioxid de azot a depăşit nivelul de alertă.
Între orele 21.00-23.00, concentraţia acestui gaz toxic în atmosferă a fost de două ori mai mare decât cea admisă prin lege, cu un vârf care a fost de două ori şi jumătate peste limită.
Agenţia de Protecţie a Mediului a notificat urgent Primăria Capitalei. Legea obligă Primăria ca, în asemenea situaţii, să informeze populaţia şi să ia măsuri pentru revenirea la normal în maximum 3 zile.
Potrivit directorului APM, Adrian Catrina, Primăria a răspuns că "fenomenul nu a avut întinderea prevăzută de lege pentru a justifica intervenţia de urgenţă".
Gradul de toxicitate al dioxidului de azot este de 4 ori mai mare decât al monoxidului de azot. Expunerea la concentraţii ridicate poate fi fatală. La concentraţii reduse afectează ţesutul pulmonar. Populaţia expusă la acest tip de poluanţi poate avea dificultăţi respiratorii, iritaţii ale căilor respiratorii, disfuncţii ale plămânilor. Expunerea pe termen lung la o concentraţie redusă poate distruge ţesuturile pulmonare, ducând la emfizem pulmonar. Persoanele cele mai afectate de expunerea la acest poluant sunt copiii.
Sursa uzuală de poluare cu dioxid de azot este traficul rutier.
Mi se pare mie sau incompetenţa Primăriei s-a transformat dintr-un motiv de băşcălie într-un pericol direct pentru cetăţeni?
(surse: Mediafax, Euractiv, Ministerul Mediului)
Thursday, April 24, 2008
Ia mai puneţi câte-un ceas, măi, hăi!
Ce-o fi cu mania asta a a "ceasurilor publice" în Bucureşti? Mi se pare mie sau primarii au o obsesie cu fugit irreparabile tempus? Sunt din ce în ce mai multe, prin parcuri - dintr-alea "florale" - pe la intersecţii mici sau mari - ceasuri "electronice", electrice, cu sau fără termometru, cu sau fără calendar... Ce-o fi cu aşa o lipsă de imaginaţie?
Am mai văzut azi o construcţie dintr-asta fără noimă, la colţul dintre Ştefan cel Mare şi Tunari. Trei stâlpi placaţi cu marmură bejulie susţin o cutie neagră de tablă şi plaştec. Normal, ceasul nu funcţionează - dar mai trist e că nimeni nu se prinde. Pentru că nu interesează pe nimeni ceasul ăla.
Treaba asta cu orologiile în pieţe era la modă în Europa pe la 1600, zău aşa. Un cadou făcut de noua burghezie comunităţilor. Sau chiar cadoul pe care şi-l făceau comunităţile lor înşile, ca să-şi aducă aminte că timpul este egal pentru toţi, inclusiv pentru cei care nu-i puteau măsura curgerea cu o precizie mai mare decât a anotimpurilor (fapt care dăuna productivităţii breslelor, neîndoielnic).
Dar acum? Scuzaţi-mă, dar mai e cineva care să n-aibă ceas? Adică Armata Roşie "davai ceas, davai palton", s-a tirat de pe-aici de ceva vreme, cu tot cu ceas, cu tot cu palton (şi cu altele ce i-au plăcut), nu vi se pare că ne-am revenit suficient - măcar în privinţa asta?
Vă daţi seama ce edili fără viziune...
"Avem nişte bani, dom' primar, poate punem o sculptură..."
"Dă-o dreacu de scluptură, Mardare, vrei să ne înjure toţi că nu e bună, nu-i modernă, nu-i ce trebuie?"
"Păi, dom' primar, vorbim la Uniunea Artiştilor..."
"Lasă-i dreacu de artişti, asta ne mai trebuie acuma, ne băgăm în gura lumii... Artă avem noi nevoie... Pune-le un ceas la intersecţie, Mardare!"
"Da, dom' primar, un ceas. Da' să ştiţi c-am mai pus 10 anul trecut."
"Lasă, Mardare, nu te mai da tu deştept. Toată lumea are nevoie de ceas. Ai ceas, Mardare?"
"Da, dom' primar."
"Vezi că ai nevoie? Dacă n-ai avea ceas, n-ai avea nevoie, nu? Şi eu, şi tu, şi ţaţa Floarea avem nevoie de ceas. Democraţie, Mardare, egal pentru toată lumea. Uite, le dă primăria ceas, să nu se mai plângă."
"Da, dom' primar."
"Şi să scrie jos cine l-a făcut."
"Electroprecizia?"
"Mardare, eşti prost?"
Wednesday, April 23, 2008
50 ways to clean your butt
Ştiţi reclamele acelea catifelate la hârtie igienică, nu? Nirvana, nu alta, Shangri-La. Paradis for everyone, la nişte affordable prices. Fulgi din arípele angelilor, căţeluşi zburdă pe câmpii înflorite. Imponderabilitate. Pace planetară la sul. Fericirea, acum!
Japonezii au altceva, mult mai energic. Ia priviţi reclama asta:
Şi, dacă sunteţi cuminţi, poate vă povestesc vreodată propria mea întâlnire cu un astfel de dispozitiv, în baia unui hotel de 5 stele din Tokio.
Monday, April 21, 2008
112
- Bună ziua. Ce urgenţă aveţi?
- Doamnă, săru'mâna, a fost un accident pe Unirii, o maşină a lovit un motociclist, vă rog trimiteţi o ambulanţă.
- Dumneavoastră sunteţi la faţa locului?
- Da, adică nu, sunt la etajul 9 şi e exact în faţa blocului, băiatul e întins pe jos, vă rog trimiteţi o ambulanţă.
- Unde a fost accidentul?
- Unirii 69... Peste drum de PetrolExportImport.
- În ce sector e?
- Doamnă... în 3... vă rog...
- Cum vă numiţi? Sau vreţi să raportaţi anonim?
- Nu, adică Petreanu, ce importanţă are...
- Petreanu.
- Da. Puteţi vă rog să trimiteţi o ambulanţă? Uite, băiatul mişcă...
- Da, deci o maşină cu un motociclist.
- Da. Vă rog frumos...
- Vă voi face legătura cu Serviciul de Ambulanţe. Vă rog aşteptaţi.
- Vă rog grăbiţi-vă, da?
...
- Alo? Alo? E cineva?
...
- Alo?
...
- Da, vă rog.
- Alo, bună ziua, a fost un accident pe Unirii, la numărul 69, un motociclist lovit de o maşină, vă rog trimiteţi o ambulanţă.
- Da, Unirii 69, da?
- Da, doamnă.
- Unde ziceaţi că e asta?
- Dinspre Alba Iulia înspre Unirii, la 200 de metri, vă rog trimiteţi o ambulanţă.
- Da. Ce vârstă credeţi că are victima?
- Poftim? Doamnă, e un motociclist, cât să aibă, poate 30 de ani, nu ştiu, eu sunt la etaj şi văd în faţă, se strânge lumea, băiatul e întins pe jos şi mişcă...
- Da. Deci o maşină a lovit un motociclist sau cum?
- Da, doamnă, motocicleta e ruptă-n două şi băiatul e pe jos, nu văd mai multe.
- Da.
- Sigur vă mai sună şi alţii, e lume, vă rog trimiteţi... Alo? Alo? Mai sunteţi?
- ...
- Deci dumnealui e la etaj şi nu ştie mai multe, da? Unirii 69, smurdule, de la Alba Iulia vizavi de PetroleExportImport, de câte ori să vă mai spun?
- Alo?
- Deci asta-i tot ce ştie, trimiteţi ambulanţa, smurdul!!
- Cu mine vorbiţi acum?
- Nu cu dumneavoastră, cu smurdul.
- Doamnă, vă rog spuneţi-le să trimită o ambulanţă...
- ...
- Alo?
- ...
- Alo?
- Alo da. Vă fac legătura la (ininteligibil).
...
- Alo?
- Alo da. O să vină un echipaj de la Poliţia Rutieră.
- Doamnă, trimiteţi vă rog o ambulanţă pe Unirii 69, a fost un accident de motocicletă.
- Suntem de la Poliţie, o să vină un echipaj imediat.
- ...
- Mai sunteţi?
- Da. Am cerut o ambulanţă, a fost un accident.
- Noi suntem de la Poliţie.
- ...Da... Bine. mulţumesc.
- Bună ziua.
Sper că puştiul n-a păţit nimic. Când am coborât, ambulanţa nu venise. Motocicleta - un chopper - era ruptă. El era întins pe jos, îl susţineau câţiva trecători. Glumea cu ei şi nu se vedea sânge. Am plecat.
Cât despre 112, pe cuvântul meu dacă pot pricepe de ce e nevoie de atâtea proceduri şi liste de întrebări ca să trimită o ambulanţă...
Iar eu nu-mi mai iau motor.
Nr. 7: Pe unde (mai) umblaţi?
...şi fără răspunsuri d-alea şmechere de tip "prin blugii blondei de la 6", bine?
Mă gândeam să vedem cât de interesaţi de bloguri, în general, sunt cititorii Amar de Zi, aşadar postez un nou sondaj pe coloana din stânga. Întrebarea e "Câte bloguri răsfoiţi zilnic?" cu variantele de răspuns vizibile. Eu, unul, deschid zi de zi peste 50, şi din pur interes personal, dar şi pentru că îmi caut subiecte pentru BlogFM. Folosesc un feed-reader, după care sar din link în link, poate apare ceva mişto undeva.
Cât despre sondajul precedent, "Din ce domeniu sunteţi?", iată rezultatele:
Au fost 290 de voturi, care s-au împărţit în felul următor - 24% jurnalişti (72), 16% studenţi (49), 7% PR (23), 5% free-lanceri (17), 4% advertising (13), 2% politicieni (6) şi 2% funcţionari publici (8). Evident, lista posibilă a domeniilor este foarte mare şi nu le puteam trece pe toate... ceea ce s-a văzut: 22% dintre votanţi (66) au ales "alt domeniu", neprecizat. Am ratat "industrie", de exemplu, cum îmi atrăgea atenţia cineva, "servicii" ş.a.m.d.
Mulţumesc pentru clickurile voastre. Mergem înainte, ce să facem...
Sunday, April 20, 2008
PWNED!
Deci Alice, Andi şi cu Tavi mi-au făcut-o. Au pus la cale o şmecherie şi m-au luat prin surprindere la finalul emisiei de ieri, cu trucajul ăsta:
Cel mai mişto e că, atunci când Alice a zis "o ştire de ultimă oră acum" m-am pregătit instant de breaking news. De! Reflexe vechi...
S-a terminat cu LMA!
Merci, mah! Las'că vedeţi voi :-))))
Saturday, April 19, 2008
Take me! Take me!
MIAMI, 19 apr (MEDIAFAX) - NASA intenţionează să construiască pe Lună instalaţii care să permită astronauţilor sejururi de până la şase luni, a declarat [...] Carl Walz, fost astronaut şi director al departamentului pentru misiuni de explorare al NASA.
"Pot spune chiar că vom construi ceva asemănător cu ce construim pe ISS, dar cu un concept diferit: vom dezvolta sisteme de transport, vom trăi pe Lună, vom munci pe Lună, vom construi infrastructuri şi vom utiliza resursele de pe Lună", a adăugat el.
M-aş băga şi eu, dar la cât praf e acolo, chiar că m-aş simţi ca-n Bucureşti.
Later: Chiar aşa, nu vă simţiţi înşelaţi? Păi nu trebuia să fie oraşe pe Lună încă din 2000? Şi cancerul să fie vindecabil, şi să avem fiecare câte o maşină zburătoare? Şi să mâncăm pastile cu gust de friptură? Şi toate gagicile să fie mişto şi să umble în combinezoane argintii mulate?
Păi nu era Odiseea Spaţială programată pentru 2001?
Am fost traşi în piept.
Thursday, April 17, 2008
Când îşi pune chelu' mâna-n cap
Mai ţineţi minte spoturile radio Foltene? Uite, pentru aducere aminte. Headvertising a trezit vigilenţa Romanian Advertising Council cu ele. Aparent, e prima dată când cineva trezeşte cu ceva orice altceva la R.A.C. - ceea ce-i o performanţă, până la urmă.
Deci gata cu spoturile. Trăiască pudibonzii.
Dezgust de politică
Dan Tapalagă, fără anestezie, despre înnămolirea politicii din România:
Partidele mari propun a cincea generatie de impostura. Urmeaza prosperitatea fara morala, a treia epoca de ratare, dupa esecul decomunizarii si moartea anticoruptiei. Recursul la morala a miscat constiinte si a castigat adepti la alegerile din 2004. Decomunizarea a sucombat odata cu CNSAS, iar anticoruptia s-a sinucis ieri. Asistam azi la generalizarea ofertei penale.[...]
Restul, aici.
Tuesday, April 15, 2008
Monday, April 14, 2008
Gambitul Băse-Stolo, din nou?
Se-nmulţesc zvonurile că Blaga şi Negoiţă vor repeta Gambitul Băse-Stolo în cursa pentru Primăria Capitalei.
Acuma, chiar să-l văd pe Negoiţă trăgându-şi mucii peste scăfârlia lui Blaga nu mi-aş fi închipuit că voi ajunge să trăiesc. Să locuieşti în oraşul ăsta e, oricum, suficient ca tortură.
Nr. 6: Ce (mai) faceţi voi?
Sondajul precedent s-a referit la vârsta cititorilor acestui blog. Am fost criticat din prima pentru categoriile pe care le-am propus. "18-35 este imprecisă şi prea largă" e numitorul comun al nemulţumirilor. Cred că aşa e. Se mai întâmplă...
Rezultate:
Au fost exprimate 355 de voturi (adică au votat peste 70% dintre vizitatorii acestui blog, ceea ce-i remarcabil). Majoritatea absolută a cititorilor se încadrează în categoria 18-35: 73% (262 voturi). Advertiserii ar da un chef pentru asemenea cifre :-)
Următoarea categorie, 36-49, ia 14% (52 de voturi). Printre ei, şi eu, chiar dacă n-am votat :-) Suntem puţini, dar buni, colegi de leat!
Peste 66 sunt 4% (17 voturi). Dragă mamă şi stimate domnule preşedinte, vă mulţumesc că mă citiţi :-)
Sub 18 anişori, la categoria tinere speranţe în curs de confirmare, 3% (13 voturi). Creşteţi şi înmulţiţi-vă, copii!
Şi, în fine, categoria 50-65, la a treia tinereţe, tot 3%, cu 11 voturi. Uite cine ţine steagul sus!
Cu acestea, vine sondajul al şaselea - din ce domeniu veniţi? Multe întrebări şi câte o singură opţiune, ceea ce sigur o să vă enerveze - de aceea, respectul meu pentru click-urile voastre este în creştere.
Evident, nu pot trece toată lista de posibile domenii de activitate - dar, bazându-mă pe interacţiunea cu voi, de-a lungul unui an de blogging, presupun că sunt toate şansele să aparţineţi unuia dintre cele enumerate în chestionar. Dacă nu, există mereu varianta "Altul" + comentariu.
Ca şi până acum, şi acest sondaj va fi valabil o săptămână.
Mulţumesc!
Sunday, April 13, 2008
Duminică după-amiază
Am venit prea devreme la redacţie. Riscurile meseriei, ce să-i faci. Adevărul e că, uneori, oricât te-ai feri, tot păţeşti ceva nasol ca jurnalist - uite, cazul meu, am venit prea devreme la redacţie.
De altfel, e o listă întreagă de jurnalişti care au păţit-o în cariera lor. O compilaţie de asemenea tragicomedii, dacă vreţi, mai jos (favorita mea e "interviu cu o şopârlă"):
LMAO, ce să mai...
Saturday, April 12, 2008
Ce văd eu. Tu, ce vezi?
A fost ieri Copolovici la Blog FM. Ne-am râs, una-alta, ca la radio. Mi-am adus aminte de o leapşă de-a lui - ce vezi pe fereastră, la prima privire? Ei, uite, asta văd eu:
Poate de-aia am tentaţia să stau mai mult pe la redacţie. Acolo, măcar, nu (mai) sunt ferestre.
Voi?
Friday, April 11, 2008
Ministerul Afacerilor Noastre Externe
A fost nevoie de moartea lui Crulic pentru ca în România să se discute în sfârşit serios despre asistenţa pe care (nu) o primesc cetăţenii români în străinătate din partea consulatelor noastre. În toată povestea, demisia lui Cioroianu ar trebui să fie doar o notă de subsol.
Jurnaliştii ştiu: să obţii informaţii despre români aflaţi în situaţii dificile de la consulatele României este un coşmar. Românii care au probleme peste hotare ştiu şi mai bine: ţărişoara se încarnează cu tot ce are mai rău în persoana sastisită a unui funcţionar consular. Când catadicseşte să-l bage-n seamă, o combinaţie halucinantă de birocrat obraznic, poliţist abuziv şi şpăgar hămesit priveşte cetăţeanul român fie ca pe o durere-n cur, fie ca pe un subiect de umilire sau, în fine, ca pe o binevenită sursă de venituri suplimentare netaxabile.
De unde vin oamenii ăştia? Din păcate, puţinii profesionişti veritabili sunt mereu dislocuiţi de sinecuriştii partidelor de pe Dâmboviţa. Fiecare rundă de alegeri mai trimite peste hotare un roi de muşte verzi cu paşapoarte negre, ca să reducă viermuiala de pe prada electorală. Aceşti diplomaţi pe puncte pleacă "la post" ca în vilegiatură, la cumpărături şi la odihnă, şi cu ochiul pe oportunităţile de afaceri. Românii furaţi, agresaţi, înşelaţi sau arestaţi abuziv în aria lor de responsabilitate sunt nişte jigniri pentru liniştea lor obeză. Ei au de cotizat la partid, n-au de răspuns contribuabilului. Nu contribuabilul i-a trimis la post, ci tătucul de la partid, aşa că, nici o emoţie, se ştie cine-i important aici.
La Bucureşti, nimic nu clinteşte şefii ministerului. Nici mesajele furioase ale victimelor, nici anchetele presei, nici dezgustul general al populaţiei. Ministerul se auto-satisface şi îşi e auto-suficient, împărţind sinecuri după algoritmul influenţei greilor politici ai zilei. Diplomaţia română nu mai e demult casta minţilor ascuţite şi al obsesiei pentru binele ţării. Titulescu e venerat, în MAE, tocmai pentru că e irepetabil, cu onestitatea lui şi cu pasiunea lui pentru România cu tot. Un Titulescu, acum, la Externe? Ar fi cea mai mare nenorocire pentru funcţionarii ministerului. Ar trebui să-şi facă treaba, ceea ce n-au ştiut niciodată. Iar Titulescu ar sfârşi la ospiciu, neîndoielnic.
Cât despre demisia lui Cioroianu... Vorba lui Cristian Tudor Popescu: e o ruşine că-şi leagă plecarea de moartea lui Crulic. A avut, până acum, nenumărate alte ocazii să plece onorabil.
Reclamele anti-consumatori
Văd că lui Zoso i-a sărit ţandăra apropo de reclamele astea inepte din on-line - ştiţi, alea care reapar de fiecare dată când treci cu mouse-ul peste, chiar dacă le-ai închis de jde ori până atunci, şi-ţi acoperă tot ecranul.
Am şi eu un exemplu, de pe Antena 3: 
Mi se pare cea mai bună cale pentru a enerva un cititor şi a-l face să revină pe pagina ta la Sfântu-Aşteaptă.
Mă gândesc că n-ar strica să postăm capturi de ecran cu reclame dintr-astea anti-cititori pe blogurile noastre, poate pricep şi advertiserii on-line că ele SUNT O IMBECILITATE COMISĂ DE UN REGIMENT DE IMBECILI!
Thursday, April 10, 2008
Abureala dnei Udrea
- Ce dracu' scrii, mă, aşa, cu hormoni? Linişteşte-te!
- Cum, doamnă, să mă liniştesc? Mă înfurie porcăria asta de mă sufoc aici, cum să scriu altfel decât furios?
- Dacă eşti ziarist, îţi controlezi nervii când scrii, altfel eşti ca ţaţa Leana de la colţul străzii, ai priceput? Ia dispari cu hormoneala asta şi adu un articol, nu istericale.
De fiecare dată când m-apuc să scriu la nervi îmi amintesc cum îmi freca ridichea şefa mea de secţie, Ileana Coman, în anii '90, când mă lăsam stăpânit de furie la ziar. Mi-am reamintit scena încă o dată, azi, înghiţind ultimul vomitiv postat pe blogul dânsei de dna Elena Udrea. Aşa că sunt foarte calm, pe cuvânt.
Doamna Udrea face un neruşinat exerciţiu de abureală în jurul Borduriadei - mizerabila afacere de care va rămâne legat, pentru totdeauna, numele familiei Videanu. Am citit articolul, am numărat minciunile, am numărat şi frazele. Rară performanţă, dar doamna Udrea obţine scor egal.
În traducere, doamna Udrea ne îndeasă pe gât următoarele:
1. În Bucureşti nu s-au schimbat borduri.
2. Dacă vouă, proştilor, vi se pare că, totuşi, s-au schimbat borduri, atunci da, s-au schimbat, dar pentru că aşa trebuia, da?
3. Fraierilor.
4. Deşi nu s-au schimbat borduri, ele n-au fost schimbate de Primăria Generală, ci de cele de sector.
5. Schimbarea bordurilor (care nu s-a produs) a costat, de altfel, doar o fracţiune din costul total al lucrărilor de reabilitare (citeşte "afacerii de miliarde"), aşa că nu vă mai indignaţi, proştilor şi tâmpiţilor, şi nu vă întrebaţi cât e, de fapt, paguba totală.
6. Papagalilor.
7. Cine zice că s-au schimbat borduri are o misiune şi vrea să discrediteze Partidul, aţi înţeles, tonomatelor?
8. Deşi nu s-au schimbat borduri, Curtea de Conturi a descoperit că firma dlui Videanu a participat direct la operaţiunile de schimbare (care n-au avut loc), fie şi într-o proporţie infimă.
9. Acuma, că toată lumea se încăpăţânează de fapt să vadă că se schimbă borduri aiurea, de ani de zile, în tot oraşul, şi nu înţelege că vede de fapt ceva ce nu există (pentru că aşa zice Partidul), domnul Videanu şi Partidul au suferit prejudicii de imagine, pentru care cineva trebuie să plătească.
10. Idioţilor, ce mai râdem pe seama voastră!
11. Şi încă ceva, că era să uit: votaţi-ne pe noi, netoţilor.
Şi acum, gândiţi-vă cine este dna Elena Udrea şi pe ale cui mesaje le transmite ea, de fapt, de fiecare dată când are câte "o idee".
Of, era s-adorm, într-atât de calm sunt.
Wednesday, April 9, 2008
Zen d'acvariu - la redacţie
Când fostul director al Departamentului Ştiri cară găleţi cu apă pe culoarele televiziunii unde lucrează (post-festum), probabil că nu te poţi gândi decât că ce-i mai rău abia urmează.
Index împunsături: "s-a terminat apa în birou?", "ţi-ai luat o colaborare?", "frate, da' ştiu că vă e sete, nu glumă" şi "costumele deux-pièces se acceptă?"
Ca să fiu cinstit, singura remarcă memorabilă a venit din partea lui Mândruţă. A descins în birou, a văzut acvariul în curs de umplere şi m-a întrebat: "Deci cum o să-i spuneţi, Micul Mauthausen?"
Evident c-ar fi fost simplu să mă-mpiedic de el, aşa, cu o găleată-n dreapta şi una-n stânga, dar m-am gândit că Observatorul mai are, totuşi, nevoie de-un prezentator uscat măcar în partea de sus, cea vizibilă.
Şmecheria e să rămâi demn în mersu-ţi legănatu' - ceea ce, credeţi-mă, e mai dificil decât ar părea când înţelegi, în sfârşit, care-i trucul cu cobiliţa şi de ce o foloseau ţărăncile lui Grigorescu.
Adică, spuneţi-mi, n-a suferit bietul Bell când nimeni nu voia să-i cumpere telefonul? N-au fost Beatleşii daţi pe uşă afară de la Decca Records pentru că "moda asta cu chitări a trecut"? Şi, în sfârşit, nu ne-a spus însuşi Marele Bill, în 1981, că 640 Kb ar trebui să fie "suficienţi pentru oricine" (şi-acum ne scormonim prin buzunare pentru upgrades la sistemele lui care sug din ce în ce mai mulţi giga)? Deci dacă Bill a putut, noi ce-avem, dragă?
Acuma, partea cu umplerea acvariului a mai fost cum a mai fost.
Mă-ntreb, doar, cum aş putea transmite femeilor de serviciu că nu e cazul să-l mute "ca să dea cu aspiratorul în spate, bre, nu vezi că e praf acoloşa?".
Nu de alta, dar 120 de litri de apă într-un birou ar putea fi doar începutul unor urmări foarte rele.
Tuesday, April 8, 2008
Candidatura mămăligii reci
Lansarea candidaturii lui Vasile Blaga la Primăria Capitalei a avut tot atâta zvâc cât o mămăligă rece scăpată pe jos.
Ce mă miră e planificarea acţiunii. Încadrată de două ieşiri ale preşedintelui Băsescu (la MApN şi la decorarea gimnastelor), lansarea candidaturii a fost eclipsată de apariţiile numărului 1 al PDL, nu potenţată. Cineva se va fi gândit că va domina agenda televiziunilor cu această concentrare - dar ce-a obţinut este doar diluarea subiectului. RTV şi A3 i-au înghesuit pe liderii PDL într-o ferestruică, în timp ce transmiteau discursurile de la Apărare. Micul discurs al lui Blaga a fost expediat la "şi altele, înainte de publicitate". Cineva nu pricepe cum funcţionează presa...
Apoi discursul în sine al candidatului. Resemnat, plat, "mulţumesc partidului", "o dovadă de încredere" bla-bla. Toar'şu Blaga, e o cursă electorală, nu o însărcinare de la BOB! Sau nu?
Cât despre prezenţa lui Videanu... "Bucureştiul are nevoie de un om puternic"... Oricine a privit lansarea şi l-a văzut pe dl. Videanu flancându-l pe Blaga - şi susţinând candidatura acestuia! - s-a gândit, cu siguranţă, că va fi vorba de continuitate, nu de schimbare, şi exact de continuarea mandatului lui Videanu nu au nevoie bucureştenii... Iar borduri? Iar asfaltări inutile? Iar promisiuni şi concedii în Dubai?
Publicul, inert, luat de la treburile lui, plictisit, neîncrezător...
Ironică alegerea locului de lansare a candidaturii. Parcul Titanii? Păi de ce n-o fi fost Parcul Bordei? Sau, poate, Baza Sportivă Tineretului, de lângă Arcul de Triumf?
Cred că echipa de campanie va fi poftită la spălat puntea, după ce Zeus va privi înregistrările.
Monday, April 7, 2008
Bloggeri în pericol
Asta-i pentru cel mai bun referrer web al Amar de Zi: mă, să nu mori, sau, dac-o faci, lasă măcar un link înainte :-))
NEW YORK, 7 apr (MEDIAFAX) - Stresul de a ţine la zi un jurnal online (blog), sedentarismul, lipsa de somn şi o dietă alimentară nesănătoasă constituie o combinaţie potenţial letală care a început să facă victime pe internet, potrivit New York Times.
În urmă cu două săptămâni, în Fort Lauderdale (Florida) a avut loc înmormântarea lui Russell Shaw, un prolific blogger american interesat de teme tehnologice, care a făcut brusc infarct la vârsta de 60 de ani. În decembrie, un alt blogger, prieten al acestuia, Marc Orhant, a murit din cauza unui atac coronarian masiv. Un al treilea, Om Malik, în vârstă de 41 de ani, a supravieţuit unui infarct căruia i-a căzut victimă în aceeaşi perioadă.
[...] "Încă nu am murit, dar voi sfârşi în curând în spital din cauza unei epuizări nervoase", a spus Michael Arrington, fondator şi director al TechCrunch, un blog popular despre noile tehnologii, care adună milioane de dolari din publicitate.
Mulţi bloggeri sunt plătiţi pe post, alţii pentru numărul de cititori. Bloggerii îşi construiesc un public prin intermediul exclusivităţilor sau prin volumul de ştiri ori ambele. Viteza este cel mai important element în această meserie. Unele site-uri, precum Gawker Media, oferă bonusuri angajaţilor lor, de exemplu, dacă o anumită pagină a fost citită de 100.000 de ori într-o lună. Ştacheta se ridică, astfel încât, cu cât acesta scrie mai mult, cu atât câştigă mai mult.
Publicaţia americană spune că unii bloggeri ajung să câştige între 30.000 şi 70.000 de dolari pe an, în timp ce alţii ajung să obţină chiar şi cifre cu şase zerouri.
Arrington a mărturisit pentru New York Times că, de multe ori, are "crize de anxietate" pentru că a pierdut o informaţie. [...]
Aşa deci...
Nr. 5: băbăciuni sau virginici?
S-a încheiat, aşadar, şi sondajul al patrulea din seria "Barometrul Amar de Zi". Până acum, am aflat că majoritatea cititorilor acestui blog ştiu cine e semnatarul (aşa că am luat domeniul petreanu.ro şi mă voi ocupa de el curând), că preferă mai degrabă articole din zona "experienţelor personale" (şi nu le plac prea mult cele "politice"), că Amar de Zi este vizitat în egală măsură, de bloggeri şi de non-bloggeri şi că majoritatea cititorilor sunt, de fapt, cititoare (329 de voturi, 46% bărbaţi, 54% femei, asta ziceam şi eu, lăsaţi cititoarele să vină la mine!).
Vă propun un nou sondaj - haideţi să aflăm şi categoriile de vârstă ale vizitatorilor. Ideea vine după o discuţie cu Pisicot, care mi-a spus că pe ea n-ar interesa-o sexul, ci mai degrabă vârsta (ceea ce sună interesant, ce să zic acuma...)
Aşadar, pe coloana din stânga, aveţi o serie de opţiuni: sub 18 ani, 18-35, 36-49, 50-65, peste 66. Mulţumesc pentru voturile voastre. Vor mai fi câteva sondaje, apoi voi face o prezentare mică pentru a inaugura noul domeniu.
Sunday, April 6, 2008
Chiloţii statuilor
Nu ştiu ce publicitar cu sindrom compulsiv-obsesiv a avut ideea de a crea o cutiuţă muzicală vivantă în holul de la Feeria. Ştiţi melodiile cutiilor muzicale (mă rog, ca să fiu cinstit, mie mi s-a părut întotdeauna că e una singură, dar un colecţionar m-a corectat odată, înainte de a se sufoca de indignare). Picăturile acelea de sunete care vin în şirag, te-nconjoară şi dispar în aer... Şi când crezi că totul s-a terminat, balerina o ia de la capăt, şi încă o dată, şi încă o dată, până se destinde arcul complet.
Acuma, la drept vorbind, cutiuţele muzicale au farmecul lor, să nu fim răi. Eu mi-o închipui ascultându-le pe bunica îndrăgostită, coafată a la belle époque, şezând cu bărbia-n palmă, privind umed spre cine ştie ce deal de unde răsări-va iubitul călare, cu mustăcioară şi lornion... Atâta doar că bunicile mele, Dumnezeu să le odihnească, erau mai ocupate să ţină gospodăriile decât să adaste pe lângă comédii.
În fine, unele lucruri sunt amuzante cât rămân mici (gândiţi-vă la un Emil Boc de doi metri, de exemplu). La Feeria, cutiuţa muzicală a tinereţii bunicii a luat forma a trei fete vopsite-n alb, cărora le-a fost tras peste cap câte un sac larg din pânză tot albă, fireşte. Din sistemul de amplificare bubuie sunetele vibrafonului, monoton, repetitiv, obsedant. Fetele se mişcă sacadat, replicând gesturile balerinelor în miniatură din cutiuţele muzicale - dar, cocoţate pe câte o lădiţă, au mai degrabă alura unui baschetbalist travestit care tocmai a suferit o fractură de coloană.
E lume de jur împrejur. Mă apropii şi eu. Câţiva copii stau pe margine, gata s-o şteargă urlând la prima mişcare bruscă a balerinelor. Casc gura ca la târg şi mă gândesc că, totuşi, cutia muzicală autentică are măcar avantajul că se mai şi termină arcul, la un moment dat.
Culmea, sunt mai mult tătici de jur împrejur - şi ceva puştime de sex masculin. Rânjesc în grup, ignorând completamente melodia care ar putea s-o scoată din sărite şi pe Maica Tereza.
Îmi pică fisa destul de repede. Radarul meu bărbătesc funcţionează încă. Statuilor vivante li se văd chiloţii prin saci. De o deosebită apreciere se bucură o pereche dantelată ce s-a aşezat perfect pe două fese sculpturale.
În timp ce mă străduiesc să prind privirea statuii, îmi dau seama că îmi arăt şi eu dinţii cu acelaşi rânjet libidinos ca al restului spectatorilor.
Până la urmă, melodia aia nici măcar nu e aşa rea.
Friday, April 4, 2008
Thursday, April 3, 2008
Cum arată o valiză nucleară
Deoarece cutiile negre ale avioanelor sunt, de fapt, portocalii, este evident că nici valiza nucleară nu arată ca un geamantan blindat, aşa cum credem noi, cei care am mai văzut câte un film cu Bond-James-Bond, acolo. E mai degrabă un sacoşoi cum găseşti pe la Niro, la chinezi.
Cel puţin valiza nucleară rusească, pe care am văzut-o la Kremlin, în anticamera sălii unde Vladimir Putin şi Ion Iliescu vorbeau despre ale lor, ca vechi foşti combatanţi pe acelaşi front anti-capitalist.
Era în 2003 şi preşedintele României vizita Moscova. Presa română spera că, în sfârşit, avea să se discute serios şi despre Tezaurul României. Presa rusă îşi dorea, după priviri şi atitudini, să se termine repede ca să se ducă şi ea acasă, la o vodcă, la un castravecior murat.
Cât despre oamenii din securitatea Kremlinului n-am a spune prea multe decât că, la fel ca orice alt militar al Estului, şi aceştia pândeau o clipă de linişte ca s-o schimbe pe-o clipă de somn, chiar şi în picioare.
Unul dintre securişti era ori norocos, ori important, ori amândouă. Şedea răsturnat pe o canapea, răscrăcănat, folosindu-şi bărbiile duble ca un amortizor pentru restul capului. Avea pleoape grele, la fel ca buza de jos, şi se lupta cam fără convingere cu gravitaţia care i le trăgea mereu în jos, spre un nani de după-amiază. Ţinea mâna dreaptă pe o geantă cu formă confuză, neagră, cu toarte solide şi niscaiva fermoare. Omul avea multe stele pe umeri, dar nu-mi pot închipui că era chiar general. Prezenţa lui cu tot gentoiul după el pe canapeaua aceea cusută cu fir de aur era oarecum stranie, dar fiecare casă cu regulile ei, mi-am zis.
Noi, ziariştii, trăgeam de timp în anticameră, aşteptând încheierea discuţiilor dinăuntru. Nu ni se dădea voie să umblăm brambura prin Kremlin, nici să transmitem ceva din biroul respectiv, nici de stat nu prea aveam pe ce sta. Plictiseală crâncenă.
Unul dintre funcţionarii ambasadei noastre stătea de vorbă cu un rus la costum. Eu m-am apropiat cu o glumă, două, ei au intrat în joc, rusul într-o engleză aproximativă, eu cu două trei haraşo şi kakaia jenşina mai ştiam. Mai mult în joacă, l-am întrebat unde-i butonul roşu. Rusul a rânjit, apoi s-a aplecat spre urechea mea şi mi l-a indicat pe grasul cu gentoiul cu o mişcare scurtă din cap: "ask zet guy".
Aşa că m-am întors pe călcâie, am făcut doi paşi leneşi şi am prins privirea omului cu sacoşa, brusc alertat că se apropie un străin de el. I-am zâmbit a plictis, am ridicat din umeri, i-am arătat ceasul, i-am făcut un gest de somn şi omul a zâmbit şi el, în sfârşit.
Am arătat din priviri spre gentoi şi, cu ochii mari, am făcut gestul universal al detonării pe care-l învăţasem odată cu desenele animate cu Tom şi Jerry. I-am şi şoptit un "schhkabooom!", ca să fie clar, şi i-am desenat un fum mare din braţe.
Şi, spre uluirea mea, grasul cu gentoi m-a privit îngheţat câteva clipe, apoi s-a uitat scurt în jur, a remarcat că nu e nimeni atent şi a încuviinţat din cap, scuturându-şi fericit bărbiile duble. Apoi şi-a întors privirea de la mine. Discuţia se încheiase.
Mărturisesc că l-am crezut. Nu ştiu dacă în gentoi era un diplomat din titan cu cifru şi butoane roşii sau dacă erau doar chiloţii murdari ai preşedintelui Imperiului Rus, dar pentru mine, de-atunci, valiza nucleară a oricărui preşedinte este strâns legată de un gras, colonel sau general, care doarme pe-o sacoşă neagră, aşa cum găseşti prin Niro, pe la chinezi.
Şi tot de-atunci n-am mai cumpărat niciodată o geantă de voiaj neagră.
Wednesday, April 2, 2008
Reuters a comis-o
Eram sigur, eram sigur! De o săptămână-ncoace fac glume tâmpite cu "Budapesta, Capitala României". Am zis şi la radio, şi la Săptămâna de Ştiri... Mă aşteptam să vină din partea vreunui politician, dar nu, a comis-o Reuters, într-o depeşă transmisă miercuri: "After this week's NATO summit in Budapest, Bush, like Putin in the twilight of his term, will fly to Sochi..."
Iaca şi captura:
Şi iaca şi linkul aici, sunt curios în cât timp corectează.
Tuesday, April 1, 2008
Darwin, iartă-ne!
La 500 de kilometri de Moscova, miliţieni, preoţime, varii şefi de gubernie, psihiatri, duhovnici ad-hoc, tătuci şi mămuci, gospodine şi mujici gură-cască se dau de ceasul morţii să scoată membrii unei secte din peştera în care s-au refugiat în aşteptarea Apocalipsei. Apocalipsa cu pricina ar urma să se petreacă în luna mai (la o dată încă neprecizată) dar ar trebui să aibă toate caracteristicile neplăcute ale unei Apocalipse veritabile (fum, foc, pucioasă, ţânţari şi lăcuste, potop, noroaie. Sfârşitul).
Că secta crede că ar putea scăpa cu viaţă din aşa ceva dacă se refugiază într-o groapă în pământ este o chestiune care ar trebui explicată de onorabilul guru, un anume Kuzneţov - dar ceva mai târziu, pentru că acum e ocupat cu injecţiile pe care i le administrează sistemul medical rusesc într-un spital de psihiatrie.
Ce nu pricep în ruptul capului e de ce oare se străduieşte atâta amar de funcţionărime, plus trupe şi miloşi întâmplători, să scoată la lumină nişte oameni ai cavernelor.
Mie mi se pare că avem deja destui care umblă liberi pe străzi.
Hotărât lucru, omenirea nu-nţelege neam Teoria Evoluţiei. Darwin, iartă-ne!
Marea Absenţă a bugetarilor
După ce zicea, iniţial, că bugetarii n-au de ce să-şi ia liber de Summit, lui Tăriceanu i-a dat Dumnezeu un pic de luciditate şi puterea de a se răzgândi. Norocul nostru, al ăstora "din privat". Aşa putem şi noi circula rezonabil într-un Bucureşti ocupat de NATO. Pentru că traficul este lejer ca la orele siestei duminicale. Ei bine, chiar nu mă aşteptam la asta, ceea ce mă duce la următoarea întrebare:
Dacă Bucureştiul e complet blocat când bugetarii sunt "la muncă", nu carecumva ideea lor despre ce înseamnă a munci e complet diferită de ce cred eu despre asta?
Nici unul dintre prietenii mei din mediul privat nu şi-a luat concediu zilele astea. Nu ştiu nici o firmă privată din media şi advertising care să fi închis de Summit. Nu zic că n-or fi, dar eu nu ştiu - sau am aflat numai de cazuri particulare, pe ici-pe colo câte un cunoscut care s-a aranjat să-şi ia liber (fericitul!).
Aşadar, Marea Absenţă de pe străzi se datorează bugetarilor, aşa cum Marea Prezenţă din zilele celelalte este tot a lor.
Mai merg şi eu, uneori, prin oraşe ale altor ţări. E un mare vuiet dimineaţa, când se duce lumea la muncă. E o mare aglomeraţie la amiază, când ies oamenii să mănânce. Şi e o mare fugă seara, când pleacă lumea de la birou. În rest, oraşele alea sunt aproape goale. Lumea munceşte, nu se trambalează pe străzi.
În Bucureşti, dacă ajungi în centru la orice oră, te îmbrâncesc hoardele ca în Goana după Aur. Lume, nene, ca la iarmaroc, oameni ca furnicile ce se bănănăie pe străzi fără ţintă şi fără grabă.
Toţi oamenii ăştia... Ce muncesc ei de fapt?
Anul de anul acesta
Gazele nu se mai scumpesc. S-a amânat.
Pensiile cresc mai devreme decât se anunţase.
Taxa auto se returnează. Măcar parţial.
Nu-i aşa că de la ultimele alegeri n-am mai avut un an ca ăsta?
