Şi eu m-am mirat, dar e cum vă spun.
Lângă Suceava e o localitate, Salcea. Lângă Salcea e un aeroport. Eu, unul, am ajuns acolo cu AN-24, pe vremea când eram convins că nu mi se poate întâmpla nimic rău, niciodată, şi nici n-o să mor în vecii-vecilor, Amin! (acu-s mai prudent, vine cu anii).
La intrarea în Salcea e un panou de circulaţie cu numele localităţii. Pe el scrie "Oras Salcea" şi "Loc. Salcea" după care, în aceeaşi succesiune (i)logică, e desenată o navetă spaţială americană.
Vedeţi? Să nu mai ziceţi că moldovenii strigă "sâârmaaaa, băăă!". Sunteţi în urmă.
Acum se avertizează reciproc mai modern, potrivit vremurilor: "naaaveeetaaa, băăă!"
Şi cineva aduce o navetă de bere, normal, că moldovenii se-ntrajutorează la navete, ceva de speriat.
(Mulţumesc, Dane, pentru poză)
Monday, March 31, 2008
Navete spaţiale lângă Suceava
Sunday, March 30, 2008
Nr. 4: Doamnelor sau domnilor?
Am dat drumul emisiunii de la Antena 3, Săptămâna de Ştiri. Dacă v-aţi uitat, mulţumesc frumos (şi sunaţi la GFK şi cereţi şi voi peoplemetere pentru data viitoare, bine?). Dacă nu, asta e, dar o să regretaţi amarnic.
Sondajul de săptămâna asta, al patrulea. Haideţi să încercăm să aflăm ceva în plus despre cititorii Amar de Zi, să vedem dacă "publicul" acestui blog este preponderent masculin sau feminin.
Întrebarea este "Sunteţi bărbat sau femeie?" cu două variante de răspuns (ghici care). Am fost tentat să adaug şi o a treia, eventual "Nu ştiu (încă)" sau "n-am habar" dar am decis că nu vreau să aflu asta, până la urmă.
Daţi un click, dacă doriţi, pe coloana din stânga.
Sondajul de săptămâna trecută, "Aveţi sau nu aveţi blog?" a avut următorul rezultat: 51% dintre cititorii Amar de Zi au blog, 49% nu. Au fost 277 de voturi. Mi-a plăcut evoluţia, de-a lungul săptămânii. Diferenţa a fost extrem de mică, permanent, ca la un meci echilibrat. Eu, unul, am ţinut cu ambele părţi :-) Rezultatul mi se pare interesant - Amar de Zi nu este numai un blog pentru bloggeri, dar nici bloggerii nu-l ignoră. Mulţumesc frumos tuturor.
PS - treaba asta cu Băsescu şi Geoană care au făcut buba cu maşinile (separé, lăsaţi fanteziile) e vreo glumă tâmpită de 1 aprilie? Că aşa pare.
Saturday, March 29, 2008
Pe malul celălalt
Două blonde, de-o parte şi de cealaltă a unui râu.
Prima:
- Dragă, cum ajung şi eu pe celălalt mal?
A doua:
- Ce-ai, fată? Păi eşti pe malul celălalt!
E vechi, nu? Ba e foarte actual. Iac-aşa, ca-n dilema blondelor, mă simt eu azi, când mă aflu la redacţie pe malul drept al culoarului unic şi nu pot trece pe malul stâng, la mine acasă.
Nu au anunţat poliţiştii, miniştrii, organizatoriştii şi tembeliştii acestui Summit că "se poate traversa culoarul unic numai în punctele cutare şi cutare şi cutare"?
Se poate traversa pe dracu. La Aerogării nu, la Arcul de Triumf nu, la Victoriei nu... Ar trebui să ocolesc toată Casa Poporului. Ar trebui, deci, precum nenea Livingstone, să descopăr izvoarele culoarului unic, taman pe la Chirigiu, presupun.
Cred c-o să-mbătrânesc la fel ca înaintaşul de pe Nil până reuşesc.
Dacă mă căutaţi, vă rog nu vă pierdeţi speranţa şi, când m-o găsi vreun Stanley încăpăţânat, să-mi zică, la fel ca odinioară: "Doctor Livingstone, I assume?" Eu, înconjurat de triburile Rahovei, voi şti la ce se referă.
UPDATE - îmi transmite un coleg următoarele: "e un haos complet la aeroport, la Otopeni, că n-au ajuns piloţii şi echipajele, sunt blocaţi pe DN1 cu rahatul ăsta de repetiţie pe culoarul unic. Am auzit că aleargă lumea cu bagajele pe jos spre aeroport, încercăm să trimitem o echipă, să filmăm". Şi adaugă:
"Bucureşti, un oraş prea mic pentru un summit aşa de mare."
Friday, March 28, 2008
Primul spot de publicitate pe Romantic FM
Radio Romantic FM a difuzat luna aceasta primul spot de publicitate pe frecvenţele sale, după 15 ani de emisie fără advertising.
Primul client al Radio Romantic a fost Toyota Auris. Un al doilea spot a fost pentru Fiat Bravo.
Decizia de a deschide frecvenţele pentru publicitate survine transformării Radio Romantic din "Departamentul de Radio al Antena 1" într-o companie de sine stătătoare, sub numele de GMC (Grupul Media Camina), la 1 martie 2008.
Poziţionarea Radio Romantic este "premium exclusive". Rezultatele ultimei măsurători, comunicate în ianuarie 2008, plasau Romantic pe locul 5 în Bucureşti, cu 104.000 ascultători/zi şi pe locul 6 în ţară, cu 265.000 de ascultători/zi. La cifrele astea şi la ce dream-audience au, mă şi miram că au rezistat atâta.
Ze şpriţ iz illegal, m8!
E ora 2 dimineaţa şi în redacţie se petrece un soi de evacuare dezordonată. În faţa clădirii e Poliţia, o camionetă cu platformă şi macara şi o trupă de muncitori. Tocmai am fost anunţaţi că, dacă nu ne luăm maşinile din parcare (şi de pe străduţa laterală), le iau ei. Şi noi nu vrem asta, nu?
Nu vrem chiar deloc. Îmi mut şi eu maşina, incomodat de "culoarul unic" - care s-a "montat" deja, beware! A rămas doar o bandă pe DN1, celelalte sunt blocate cu polobocii ăia de plastic roşu şi alb, umpluţi cu apă. Alex Ferariu, de serviciu şi el, o şterge din platou imediat după emisie, să-şi recupereze vehiculul din ghearele acestor jefuitori trimişi de stăpânire. Ochise un loc, dar am fost mai iute, moşule, îmi pare rău, scapă cine poate-n seara asta! Dezbateri pe ici, pe colo: nu e sigur nici aici, mă, cică n-avem voie. Mai dă-i în gâţii mă-sii, ce-o să facă în noaptea asta? Le ridică, ce, crezi că au altă treabă?
Mai devreme, de vorbă cu o veche cunoştinţă, manager al unei cafenele. Îmi arată o "Somaţie", lăsată de Poliţia Comunitară a Sectorului 1. "În perioada bla-bla, se interzice comercializarea băuturilor alcoolice de către bla-bla aflaţi în zonele adiacente unităţilor hoteliere şi obiectivelor temporare ce vor fi vizitate".
Iaca proba:
Păi care sunt zonele adiacente şi, mai ales, "obiectivele temporare care vor fi vizitate"?
Nene, aţi înnebunit cu toţii? Deci că nu mai putem circula prin oraşul ăsta, hai, am înţeles.
Dar nici măcar un şpriţ la terasă nu mai avem voie?
Thursday, March 27, 2008
Dresarea maimuţei cu Headvertising
În sfârşit, două reclame pentru radio care atrag atenţia (şi te învaţă lucruri noi).
Nr. 1, varianta "hard":
Şi nr. 2, "soft":
Îmi închipui că a fost nevoie de multe duble în studio la sesiunea de înregistrări. Încă se mai simt lacrimile de râs în intonaţia actorilor.
(Sursa)
Tuesday, March 25, 2008
În baie cu mamaie
După ce cresc şi ajung la înălţimea necesară pentru o utilizare corectă, marea majoritate a exemplarelor de sex masculin din lumea civilizată îşi pierd interesul pentru pisoare. De obicei - şi vă vorbesc din proprie experienţă - o vizită în aceste locuri este o plictiseală, mai scurtă sau mai lungă, în funcţie şi de cantitatea de bere cărată cu vezica până acolo.
Există însă o agenţie de publicitate care se străduieşte să facă mai interesantă viaţa bărbaţilor opriţi în faţa pisoarelor. Agenţia plasează mici reclame la nivelul ochilor, bazându-se pe faptul că, dacă eşti sănătos în partea de jos, n-ai nimic de făcut cu partea de sus cât durează treaba în chestie. Pentru un hipermetrop ca mine, unele dintre reclame sunt mai degrabă periculoase. Dacă-mi atrag atenţia şi vreau să le văd mai bine, am tendinţa să fac un pas în spate - şi exact asta nu-ţi doreşti în anumite situaţii, dacă mă-nţelegeţi.
Uneori, însă, tentaţia e prea puternică, aşa cum mi s-a întâmplat ieri, la pisoarul cu celule fotoelectrice ale unui foarte în vogă restaurant din Bucureşti. Când am ridicat ochii după inevitabila operaţiune de deshăimurare, am remarcat că, de deasupra vasului-ţintă mă privea, direct în ochi (mulţumescu-Ţi, Doamne, măcar atât), o mamaie cu un rânjet pişicher. Mamaia îmi şi făcea un gest cam echivoc, cu degetele rotunjite: să fi fost un zero? Să fi fost o intrare? Poate un "Ooooo" apreciativ? O ciupitură (au!)?
Alături, un text: "Consumă Vitamina C pentru a evita contactarea gripei. Auto Soft nu-ţi vinde vitamine, dar îţi oferă anvelope şi jante" (nu ştiu de ce, dar vitamina C, anvelopele şi jantele erau scrise cu roşu).
Când a pornit apa cu o horcăială de victimă a Titanicului mi-am dat seama că pisoarul cu celulă fotoelectrică funcţionează corect, la fel ca şi sfincterele mele, alarmate de zgomotul subit într-o situaţie în care tind să apreciez, de obicei, serenitatea şi calmul.
Am făcut un pas înainte, mi-am reocupat locul şi am reluat... mă rog, ce era firesc de reluat. M-am gândit la text. Cu ochelarii în buzunar (şi mâinile încă ocupate) nu-l mai puteam vedea, dar mi l-am amintit perfect:
"Serviţi fripturi ca să nu vă mai fie foame. De la Auto Soft cumpăraţi cauciucuri".
Apoi au apărut îndoielile. Ceva nu era în regulă. Nu carecumva textul suna de fapt aşa? "Când plouă apa e udă. Noi vindem anvelope". Sau... "Iarna nu-i ca vara iar cauciucurile noastre sunt auto. Soft!" Sau... "Într-o baltă neagră, patru ochi luceşte. Ce să fie oare? Anvelope Soft!".
A venit şi vremea să trag fermoarul. Am mai citit o dată. Se vede treaba că nu mai am memoria de altădată (şi ce loc mai prost ca pisoarul să-ţi aduci aminte cum trece timpul?) Textul nu era cu fripturi, ci cu Vitamina C, evident! Aţi înţeles? Adică Vitamina C e pentru gripă cum sunt anvelopele pentru maşină, da? Iei vitamina C, nu iei gripă. Iei cauciucuri Auto Soft, nu-ţi iei maşină... Nu. Ce naiba?
Tare de tot, nene copywriterule! Da' mamaia, dom'le, e mamaia matale? Ai idee pe unde umblă?
Monday, March 24, 2008
Parcări pe cer
Vă ziceam eu că treaba asta cu Summitul o să ne facă zile amare? Păi da, că n-am dreptate decât la porcării, la Loto n-aş găsi şi eu ceva înţelept de ales...
Redacţia Antena 3 (şi News FM, de altfel) are ghinionul să se fi nimerit taman pe marginea "culoarului unic" sau cum i-o mai fi zicând acum. Drept pentru care respectuos informez cititorii acestui blog, aflaţi într-o eventuală situaţie similară, că nu va fi voie să parchezi nu doar "pe culoar", dar nici pe străzile care dau în culoar. După cum am primit azi o amabilă atenţionare scrisă ce include ameninţări cu "măsuri legale".
"Din ratiuni de siguranta publica va rugam ca in perioada 28.03-05.04.2008 sa nu opriti/stationati autovehiculul in aceasta zona, atat in partea carosabila cat si pe trotuar. In caz contrar se vor dispune masurile legale", zice pe bileţelul de sub ştergătoare. (Da' pe cer, pe cer am voie să parchez? Sau şi ăla-i rezervat?)
În primul rând - limba română e cu diacritice... scuzaţi, cu ă, î, şî şi ţî, adică. Păi dacă eu aş vorbi cu vreun agent cum îmi scrie agentul mie m-aţi acuza de ultraj.
În al doilea rând - am putea parca în curtea Brigăzii de Poliţie Rutieră? Că, oricum, înţeleg că maşinile Poliţiei vor fi pe teren, deci e loc, nenică.
În al treilea rând - puteţi să luaţi măsura legală a pupării părţii mele dorsale, dar să aveţi buze fierbinţi, vă rog.
Sănătate la neamuri, dragă.
Nr. 3: dar voi?
Pentru că e luni, vă propun un nou sondaj pe coloana din stânga: voi aveţi sau nu aveţi un blog? (Sau mai multe. Pntru simplitatea chestionarului, am lăsat totuşi doar o întrebare aici, dacă aveţi mai multe bloguri, bifaţi "DA", normalmente). E o întrebare simplă - răspunsu-i complex, desigur :-)
Explicaţie: m-a surprins o votare mai veche, când cu RoBlogFest. Majoritatea zdrobitoare a celor care au dat atunci click au spus că nu participă la competiţie - ceea ce însemna fie că nu erau interesaţi, fie că, pur şi simplu, nu aveau un blog pe care să-l înscrie. Aşa că ar fi interesant de văzut, mă gândesc, dacă cititorii Amar de Zi vin în majoritate din blogosferă sau din afara ei.
Cât despre sondajul nr. 2, care s-a încheiat ieri seară, rezultatele sunt următoarele:
Întrebarea era "Ce articole vă plac cel mai mult aici?" cu opţiunile "despre experienţe personale", "despre new & old media", "despre călătorii" şi "despre politică".
Au votat 230 de vizitatori. Fiind posibile răspunsurile multiple, au fost exprimate 443 de voturi.
Cum mă aşteptam, politica nu place. Cu 70 de voturi, articolele despre politică sunt pe ultimul loc în preferinţele cititorilor. Înţeleg asta, nici pe mine nu mă amuză. Scriu despre politică mai degrabă când sunt furios, dezgustat sau uluit de măgăriile acstei lumi. De altfel, şi tag-urile postărilor respective spun asta ("Dezgust de politică" şi "Marea Adunar Naţională a Ipocriţilor"). Poate că un pic de umor în cazul materialelor despre politică n-ar strica.
Articolele despre călătorii sunt următoarele în ordinea inversă a preferinţelor, cu 88 de voturi. Mi se pare o sumă absolut remarcabilă, pentru că materialele despre călătorii au fost mai degrabă accidentale pe acest blog (doar 6 din 215, până acum). Mulţumesc pentru acest semnal. Dacă-mi sponsorizează cineva călătoriile, promit să scriu mai mult :-)
New & Old Media - 95 de voturi. Este o categorie la care postez constant, chiar dacă articolele pot fi aride sau mai degrabă specializate. Mi se pare un domenu interesant şi foarte dinamic. În plus, are legătură cu profesia mea şi scriu despre New & Old Media inclusiv ca să transmit semnale unora dintre colegii mei, interesaţi de fenomen. Faptul că aceste materiale sunt citite, comentate şi votate îmi spune că tema lor nu mă preocupă doar pe mine.
Şi, în sfârşit, postările la persoana întâi, adică exact acelea pe care nu le poţi scrie pentru media tradiţionale (unde reporterul scrie despre sine doar dacă este supravieţuitorul unei catastrofe) sunt pe locul întâi ca preferinţe, cu un whopping 174 de voturi. Mărturisesc că aceste materiale mă amuză cel mai mult ş pe mine, aşa că aici ne-am înţeles.
Mulţumesc încă o dată.
Saturday, March 22, 2008
Bordei, după 12 ani
În urmă cu ceva vreme, am scris despre parcul Bordei şi despre locurile sale pline de semnificaţii - cel puţin pentru mine. Mi-ar fi plăcut să vă arăt, atunci, şi imagini, dar parcul era inaccesibil, evident, în urma acelei tranzacţii dubioase între primarul general, Traian Băsescu, şi personajul Costică Constanda.
Acum, parcul va redeveni ce trebuie să fie. Am vrut să văd cum arată după 12 ani de când n-am mai fost acolo (şi după vreo 5 de interdicţie oficială). Tot a trebuit să sar un gard, dar asta m-a făcut să mă simt din nou puştan.
Sunt cam amărât. S-au schimbat multe, au fost tăiaţi mulţi copaci, alţii sunt însemnaţi cu vopsea, au fost scoase dalele de piatră de pe alei, izvoarele nu mai există, locul de joacă e mort şi piatra mea de pe insulă e înghiţită de buruieni.
Reiau postarea despre Bordei din iulie anul trecut, cu fotografii făcute azi în locurile despre care scriam atunci. (alte imagini aici)
Un fost primar - Traian Băsescu - şi unul actual - Adriean Videanu - se dau de ceasul morţii, de ani de zile, să convingă prostimea că Parcul Bordei nu e parc. Insensibili la ridicol, cei doi, dimpreună cu ciurda de ţuţeri ce li se gudură împrejur, mitraliază pârţuri cerebrale pe tema Parcului Bordei cu orice prilej. [...]
Sigur că pentru dl. Băsescu Parcul Bordei nu e mare lucru, la fel cum nu e nici pentru dl. Videanu şi nici pentru ciurda de ţuţeri. Nu e mare lucru pentru că e doar o altă afacere urâtă cu profit frumos. Dânşii au mai trăit dintr-astea. Până la urmă, scandalul se uită şi banii rămân.
Pentru mine, însă, Parcul Bordei este o bună parte din memoria mea. Eu nu pot să uit. Celor care cred că Parcul Bordei nu e parc pentru că "nu are alei" şi "nu e amenajat" le ofer următoarea descriere, venită din amintirea a nenumărate zile din copilărie şi adolescenţă petrecute aici. [...]
Până să devină primar dl. Băsescu, parcul Bordei avea vreo 4 intrări. Cele romantice erau rupturi în gard, prin care puteai să te strecori cu gaşca direct în crâng. Cea principală, însă, se deschidea cu tot dichisul la colţul dintre Eliade şi Aviatorilor.
Poarta se deschidea într-o alee lungă, asfaltată, ce cobora molcom spre lac, printr-un tunel de arbori şi tufe.
În capăt aleea se bifurca, schimbând bitumul cu dale de beton. Spre stânga, de-a lungul malului, ajungeai la un izvor cu gust dubios, credeam eu, dar, pare-se, cu proprietăţi curative miraculoase, aşa cum încerca să convingă trecătorii un grup de pensionari, veniţi zilnic la umplut sticle.
Mai departe, aleea şerpuia spre un debarcader şi spre pontonul aferent. Dacă aveai noroc, în zilele de vară doamne coapte, de 25-30 de ani, făceau plajă în minusculele costume de baie ale vremii, adică mai sus de genunchi, înfierbântând imaginaţia şcolarilor fugiţi de la ore şi a barcagiului primăriei care, sanchi! taman atunci se găsea să strângă algele din preajmă.
Săreai un gard şi ajungeai la Restaurantul Bordei unde, aşa cum am verificat de multe ori alături de Bulu, Doctoru', Ghiţă& Co., cu 2 lei bacşiş puteai convinge un chelner să servească o halbă de bere Griviţa unui minor de clasa a zecea.
Vara, puteai să înoţi de la restaurant până pe una din cele două insule. Aceleaşi alei din dale şi aici, dar care duceau acum la minunate locuri de pescuit, ascunse între tufe fie pe partea cu soare şi ferită de vânt, pentru biban şi strapazan, fie pe latura dinspre lacul mare, unde norocul s-a îndurat o dată şi a oferit un somotei de 3 kile, la linguriţă, unui bătrân încăpăţânat de care râdeau toţi cei care dădeau la râmă roşie.
La extremitatea celei de-a doua insule, zeci de amoruri erau sculptate pe o piatră mare, moale şi albă. Cu o fisă de 3 lei, multă răbdare şi ceva transpiraţie, îţi puteai şi tu imortaliza trecerea. Eu n-am reuşit decât "1983 Irina + Vl" înainte să se-ntunece, lăsând finalizarea pentru un viitor care n-a mai venit niciodată.
Cele două insule erau legate cu un pod de tablă, a cărui funcţie practică sugrumase dintru început orice pretenţie de design. Tabla răsuna cumplit la orice pas, ceea ce îi permitea lui Cătă să facă un zgomot asurzitor încă de când îşi lua avânt să se arunce în apă, hăulind straşnic spre oglinda de dedesubt şi pleoscăind gigantic la destinaţie.
Pe partea cealaltă, spre Eliade, atunci numit Kalinin, ajungeai de pe insule la aleea principală peste un podeţ de lemn.
Drumul urmărea buza lacului şi trecea, tangent, pe lângă o deschidere semicirculară, la poalele unui deluşor împădurit.
O Primărie comunistă turnase câteva basculante de nisip şi aşezase clasicele balansoare şi scrâncioburi din fier pentru copiii români ai sfârşitului de Secol XX. Toate scârţâiau amarnic sub asaltul puştimii, în timp ce mămăi şi tătăi cam sclifosiţi supravegheau, de pe băncile aşezate pe margini, joaca aceasta aflată în permanenţă la un pas de fractură şi mutilare. Din centrifuga aflată acolo mi-am vărsat maţele, pe la 14 ani, după ce am câştigat un pariu cu Auraş. Reuşisem să mă învârt un sfert de oră-n cap, dându-i clasă; el cedase după 5 numai minute.
Pe balansoarul dinspre pădure am căutat, degeaba, s-o conving pe Ruxandra că nu-i mare lucru dacă aşteptăm să se-ntunece ca să ne dezbrăcăm de tot.
Şi de pe acelaşi balansoar am luat-o la fugă spre apă, într-un noiembrie, doar în chiloţi tetra, ca s-o conving pe Vali că a avut şansa să întâlnească, în mine, un bărbat precoce, la 16 ani, care nu se dă în lături de la nimic, nici măcar să sară în apa cu ace de gheaţă. Dumnezeu mi-a iertat vanitatea, pedepsindu-mă atunci doar cu senzaţia morţii când m-am scufundat şi cu o bronşită zdravănă mai apoi.
Lângă locul de joacă şi hârjoneală, două izvoare, de data aceasta cu apă clară şi rece de-ţi amorţea cerul gurii, flancau un şir de trepte. Pe ele puteai să urci la deal, căutând bănci ascunse, pe ele puteai să cobori cu bicicleta, dacă voiai să sperii, hurducăind, mierlele, vrăbiile şi cele câteva veveriţe ale locului.
Mai departe, parcul se îngusta şi devenea tăcut. Un gard de sârmă, un militar cu AKM şi o placă de tablă pe care scria Zonă Interzisă te anunţau, sumbru, că de acolo începe domeniul preşedintelui republicii şi prim-secretar al Partidului Comunist Român, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Chiar lângă această graniţă între curaj şi frică, însă, mai erau două locuri fabuloase pentru pescuit, lângă două sălcii ce crescuseră aproape orizontal, peste apă.
Mi le-a arătat Radu, unul dintre copiii înfiaţi ai celui care, câţiva ani mai târziu, avea să distribuie faimoasa Scrisoare a celor 6. Acolo am prins eu 16 bibani şi Mihăiţă nici unul, într-o după-amiază de iulie, motiv pentru care m-a împins în lac, exasperat de tot norocul porcesc ce-mi căzuse în cârlig. Şi tot acolo, sprijinit de trunchiul bătrân al primei sălcii, am căzut în patru labe, ameţit după prima ţigară trasă în piept din viaţa mea.
Mai târziu, spre '87-'88, Parcul Bordei a devenit, în întregime, o zonă interzisă. Securiştii tovarăşului Ceauşescu - cum ar veni, deci, ai lui Nea Nicu - ferecaseră porţile şi înlocuiseră gardul, acolo unde era rupt. N-am mai riscat să intru, aşa cum n-am riscat niciodată să-i sar gardul, în curte, de pe terenul de sport al şcolii mele. Decembrie '89 a redeschis Parcul Bordei, dar în ţara asta normalitatea, pusă în competiţie cu politicienii, nu câştigă niciodată.
Zona interzisă a lui Ceauşescu este acum Zona Interzisă a lui Băsescu, Videanu şi Costanda. N-am intrat pe proprietatea dlui Costanda, cum n-am intrat nici pe a lui Nea Nicu. Nu ştiu dacă mai există toate cele pe care le ţin minte. Aud că au fost tăiaţi copaci. De pe şosea, observ că a apărut o construcţie pe locul de joacă. Nu se văd podeţele ce legau insulele, nu ştiu dacă cele trei izvoare au fost cimentate şi habar n-am dacă mai există vreun somotei de 3 kile ascuns în mâl, gata să fie păcălit cu o linguriţă şi-un cârlig de un bătrân norocos şi încăpăţânat.
Ştiu numai că un primar al Bucureştiului venit din Basarabi, Constanţa, apoi altul aterizat din Crevenicu, Teleorman, au pus la cale o şmecherie dezgustătoare cu unul din cele mai frumoase parcuri ale oraşului.
Şi, ca de obicei, nu atât şmecheria în sine mă ucide, cât ipocrizia ce o însoţeşte. Că sunt escrocat, mai treacă-meargă. Dar ca să cred escrocului, care-şi suflă mucii pe umărul meu, plângând lacrimi amare de grija boborului din care şi eu fac parte, este prea de tot.
[...]
Zig-zag
Pisicot a şters-o-n lume, ceea ce-i o veste bună pentru vasele murdare din chiuvetă. Se mai odihnesc şi ele. Lenevos, sâmbătă dimineaţă, navighez printre bloguri.
Click. Nu mi se pare, e chiar linişte. Gramo zice că blogosfera hibernează. Poate că-i pe dos ca-n lumea reală, bloggerii hibernează pe bloguri când e frumos afară.
Click. La ce bun cărţile când ai bani? Innu se miră şi ea de stupizenia întrebării, căreia i-a dat răspuns o doamnă săracă, înconjurată de lucruri scumpe. (Ceea ce-mi aminteşte de o mare vedetă de televiziune din România, în casa căreia sunt de toate dar nici o carte).
Click. Bădin scrie despre blogul Departamentului de Stat. Carevasăzică, cel mai puternic Minister de Externe al lumii evoluează-n web 2.0. Condoleezza, care-i nick-ul tău?
Click. Dono a dat de o comoară. O vânzătoare cu simţul umorului? Dono, ţi-ai pierdut orice şansă de a câştiga vreodată la Loto, n-ai de două ori asemenea noroc într-o viaţă.
Click. Iulian are necazuri. Virtuale. Ţin-te tare, omule!
Click. Buddha mă face să râd cu lacrimi. Bine, nu el, ci blonda care exersează la bară. N-am nimic cu blondele. Remember bruneta şi dulapul ei?
Click. Daniel Octavian pentru mintea, inima şi sufletul meu. Diamant.
Să-nchid geamurile, a început vântul. Să spăl vasele, le-o fi ajuns şi lor. Să merg în Bordei, să fac fotografii. Să cumpăr un acvariu pentru birou. Să dorm un pic după-amiază. Să citesc după aceea. Să văd alte două filme de război diseară. Mai am bere?
Friday, March 21, 2008
Baneasa Mall - adio DN1
Părerea mea e că ar trebui să ne bucurăm de ambuteiajele de pe DN1 cât mai putem. Pe 18 aprilie se deschide o monstruozitate numită Baneasa Shopping City, adică mall-ul care le va strivi pe toate celelalte prin gigantismul său.
După 18 aprilie, DN1 va deveni, pur şi simplu, Drumul Nemişcării nr. 1. Cea mai lungă parcare a Capitalei.
Să facem socoteala. Avem, deja, de-a stânga şi de-a dreapta ieşirii de Nord din Bucureşti următoarele: Selgros, Ikea, Carrefour + Galeriile Feeria, Bricostore, Mobexpert, Flanco, MediaGalaxy, Metro, Jollie Ville şi din ce în ce mai multe clădiri de birouri, aşa, rest la seminţe. La sfârşit de săptămână, jdemii de milioane de bucureşteni, cu tot cu soacre şi rude din provincie, se târâie spre magazinele enumerate, ca spre moaştele Sfintei Făcătoare de Cumpărături cu Basculanta.
Vine acum şi paleaşca asta, Shopping City. 85 de mii de metri pătraţi, 220 de magazine, 3 etaje de haleală (dintre care unul, de fast food, construit special pentru exterminarea în masă), club lounge&SPA (orice-ar însemna asta) şi un "cel mai mare Family Enterteinment Center" din România, gândit să adăpostească, până la ora închiderii, divizii de copii abandonaţi.
Vă puteţi imagina cam ce invazie mongolă se va revărsa în weekend către "Oraşul Cumpărăturilor"? Şi, că tot veni vorba de Ghinghis-Han: păi nu erau lucrurile, totuşi, mai clare pe vremea lui? Adică el şi călăreţii lui, câtă frunză, câtă iarbă, invadau ca să jefuiască, pe când acum lumea dă buzna să fie jefuită!
O tempora, o mores, o creditus, o cardus...
Thursday, March 20, 2008
Discutând c-un borcan
Într-un hypermarket se apropie de o tânără doamnă un borcan de iaurt.
- Săru'mâna, aţi încercat noul iaurt Danone Nutriday?
- Nu, dar am auzit, răspunde doamna, fără a i se părea ciudat că vorbeşte cu un borcan mai mare ca ea. Borcanul are picioare, mâini şi o şepcuţă albă pe capul ce iese din capac. E un borcan viu şi insistent (iar scena a avut loc azi la amiază - şi nu e banc, deşi aşa începe).
- Ştiţi, iaurtul Danone Nutriday este produs după un procedeu tradiţional iar laptele este pasteurizat pentru a fi distruşi microbii, zice borcanul pe nerăsuflate.
- Da, face doamna, oarecum încurcată. Dacă-i întoarce spatele şi-şi vede de treabă, n-ar fi nepoliticoasă? Dar poate fi nepoliticoasă faţă de un borcan de iaurt? Poate jigni cineva, cu adevărat, un iaurt? Sesizând ezitarea, capul de deasupra capacului turuie înainte:
- Produsul Danone Nutriday este produs în condiţii de igienă absolută. Nici o mână nu atinge conţinutul. Ştiţi că există şi Danone Nutriday Delicios? mitraliază borcanul.
- Păi, nu... Dar dacă Nutriday Delicios e delicios, atunci Nutriday simplu cum e?, contraatacă doamna, intrigată.
- Danone Nutriday Delicios conţine pulpă de fructe suplimentar faţă de Danone Nutriday, parează borcanul, imperturbabil. Dacă vă plac fructele, puteţi încerca Danone Nutriday Delicios cu pulpă de fructe.
- Aha, oftează doamna, din ce în ce mai convinsă că borcanul n-ar suferi cine ştie ce dacă i-ar întoarce spatele.
- Dar Danone Nutriday de Băut aţi încercat? se repede borcanul.
- Păi, nu cred, dar să ştiţi că eu beau cam toate iaurturile şi nu ştiu pe nimeni care să le mestece, se miră şi doamna de bizareria denumirii.
- Le puteţi încerca pe toate fără grijă şi puteţi decide care vă place mai mult după aceea, zâmbeşte borcanul, încântat de soluţia propusă.
Doamna se gândeşte un pic. Poate că ar putea încerca. În fond, toată povestea aia cu iaurtul Danone alterat sau cu otravă sau cu cine mai ştie ce e cam veche - şi, în plus, a fost la televizor, şi cine mai crede ce se dă la televizor în ziua de azi? Apoi, puştiul ăsta încastrat în borcanul de Nutriday chiar se străduieşte, săracul. Poate-i plătit la comision, trebuie că-i e greu să umble toată ziua deghizat aşa prin magazin. Poate-i un student, şi el, acolo, care încearcă să facă un bănuţ, să-şi scoată fata la un club. Şi ar fi şi o încheiere politicoasă pentru o discuţie cam fără cap şi coadă. Of...
- Bine, aş vrea să cumpăr nişte Nutriday cu fructe, dacă se poate. Aveţi cu vişine? întreabă clienta, privind uşor ruşinată spre pantofii borcanului, în speranţa că nu i se va citi mila în priviri.
- Păi... nu, cu vişine nu.
- Atunci poate cu piersică, dacă aveţi cu piersică aş încerca.
- Ăăăă... Ştiţi ceva?
- Vă rog.
- Mai treceţi şi mâine?
Doamna priveşte în sus, dar borcanul se uită, deodată, în altă parte. Pare încurcat, aşa cum numai un borcan de Danone Nutriday cu şepcuţă ar putea fi după ce tocmai a făcut reclamă unui produs care nu e la raft.
- Doamnă, nu e vina mea, ştiţi...
- Ce s-a întâmplat?
- Mă simt şi prost să vă spun, dar cretinii ăia n-au trimis iaurtul la magazinul ăsta, m-au adus doar pe mine şi nu e iaurt dintr-ăsta la vânzare. Mi-au zis să vorbesc cu clienţii şi să le comunic marca şi avantajele, dar nu e la vânzare. Mă scuzaţi.
Doamna tace, cam cât numără în gând până aproape de 10. Poate că borcanul nu e plătit la comision, până la urmă.
- Auzi, drăguţă, nu ţi se pare că-i cam idiot să faci lumea să cumpere ceva ce nu-i aici?
- Ba da, doamnă, da' să ştiţi că nu e vina mea.
Doamna pleacă. În spate, borcanul strigă spre ea:
- Dacă veniţi mâine, sigur găsiţi!
Apoi, din 3 paşi surprinzători de iuţi pentru un borcan ca el, se-nfige-n faţa unui cuplu cam posomorât:
- Săru-mâna, doamnă, bună ziua, domnule, aţi încercat noul iaurt Danone Nutriday?
Semne bune netul are
Agenţia Cap este prima care se-ncumetă să sară gardul cu un spot personalizat în grădina largă (dar cam neîngrijită) a OTV, staţia tuturor suferinţelor fără miză din România.
Cap a realizat 3 reclame la un sortiment de brânzeturi fix pentru telespectatorii OTV. De ieri seară, acestea rulează în eterul tulburător aflat sub stăpânirea lui Dan Diaconescu. Însă nu doar acolo.
Cap şi-a postat clipurile pe YouTube, simultan cu debutul campaniei la OTV, în speranţa ca netul românesc să le considere virale şi să le distribuie unei audienţe ce nu mai consumă demult televiziune.
E un trend. "Afacereza" de la Money Channel a urmărit acelaşi efect. Intenţia rămâne, chiar dacă rezultatul e un rateu.
Şi tot în spiritul vremurilor, tot Cap a urcat pe YouTube 3 clipuri pentru vopseaua Kober Zertifikat, destinate televiziunilor, dar înainte de difuzarea lor la tv. Cei care mai deschid televizoarele le vor vedea începând de săptămâna viitoare, cei care greblează prin YouTube le-au găsit deja de marţi.
Vestea bună este în subtext: când clienţii mari acceptă să-şi difuzeze reclamele pe net, în premieră sau cu producţii aparte, înseamnă că recunosc legitimitatea netului ca mediu de comunicare a produselor lor.
Iar asta înseamnă că acceptă şi nevoia de a cheltui bani special pentru comunicarea pe net. Din ce în ce mai mulţi, sper.
Cum a rămas alde Videanu ştirb de sine
Intervievat de Sandra Stoicescu la News FM, Adriean Videanu a spus că firma sa, Marmosim, "merge din prost în mai prost", pentru că investitorii preferă să nu lucreze cu compania primarului pentru a nu avea probleme."
De asemenea, Videanu a spus că el, unul, ar fi recomandat pentru Bucureşti bordurile de granit, care ţin 100 de ani, şi nu de beton, care se distrug în 2, dar n-a făcut-o pentru că Marmosim produce numai borduri de granit şi i-a fost teamă să nu fie acuzat de trafic de influenţă.
Şi tot Videanu (dacă vă mai puteţi abţine pentru încă un citat): “Cea mai mare nemulţumire a mea este că mi-am ştirbit stima de sine în această perioadă”.
Mi-e o scârb... o milă de suferinţele dlui primar general, că de-abia mai pot să mă aşez pe-o bucă.
Lăsaţi, dl. Videanu, nu mai plângeţi că aţi ştirbit la Primărie! Se repară în Dubai una-două, nu vă faceţi griji.
Wednesday, March 19, 2008
Summitul NATO: şi-au adus aminte de noi
"Bucureşti, 19 mar /Rompres/ - Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu i-a rugat pe locuitorii Bucureştiului să înţeleagă măsurile care sunt luate de autorităţi pentru organizarea Summitului NATO şi şi-a cerut scuze, anticipat, în numele Guvernului, pentru 'deranjul' pe care organizarea acestei reuniuni îl presupune.
'Rog cetăţenii Bucureştiului să le înţeleagă. Sunt considerente de securitate. (...) Cer scuze în numele Guvernului şi al autorităţilor pentru deranjul făcut cu măsurile de organizare şi de securitate excepţionale, dar ele sunt măsuri obligatorii care se iau în orice ţară cu prilejul unei astfel de reuniuni', a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul şedinţei de Guvern."
Mai mult: "O serie de servicii publice vor avea liber în zilele de 2, 3 şi 4 aprilie, cu ocazia Summitului NATO de la Bucureşti, a anunţat miercuri premierul Călin Popescu-Tăriceanu.
El a precizat, la finalul şedinţei de Guvern, că excepţie vor face serviciile medicale, administraţia locală şi serviciile de siguranţă publică."
De ce nu s-o fi anunţat decizia asta acum o lună, de exemplu, ca să-şi facă şi oamenii planuri de concediu liniştiţi? Of...
Şi, tot azi, m-a sunat o veche cunoştinţă, căreia-i spuneam, cam cu torenţiala-n gură, Bestia Blondă în vremea în care bestiile cu formele ei, fie ele blonde, brune sau roşcate, îmi chinuiau imaginaţia. "M-ai făcut netoată", îmi zice. Eu? "Da, cu postarea despre site-ul cu informaţii din trafic în perioada Summitului. Ştii, nu e site-ul oficial..." Păi, n-o fi, dar pe ăla oficial nu zice nimic despre trafic...
În fine, site-ul neoficial a mai pus ceva informaţii despre zonele interzise ale Capitalei în perioada Summitului.
Foarte bine, Bestie Blondă, dar eu rămân la părerea mea:
Fuuuuugiiiiiţi!
S-a angajat fata consilierului (piesă într-un act)
Aud că şeful Comisiei de Cultură din Primăria Capitalei, dl. Pop Romeo Teodor, tocmai a imaginat un nou mod de utilizare a parcurilor oraşului, câte vor mai fi rămas: "cabine pentru sex". Dl. Pop, membru PD, crede că sexul în locuri publice trebuie legalizat şi că edilii ar trebui să vină în întâmpinarea acestei nevoi omeneşti îndeobşte plăcute, dar mai degrabă chinuitoare în cazul tinerilor lipsiţi de posibilităţi locative.
Tot dl. Pop şi-a exprimat regretul că prostituţia este, încă, ilegală în România - dar a lăsat să i se întrevadă speranţa că această stare de fapt, de-a binelea retrogradă, se va schimba în bine (mai ales că vin alegerile, iar partidul domniei sale, cunoscut pentru promisiunile de a împinge ţărişoara către viitor, are o cotă bună în sondaje).
Mi-l imaginez pe dl. Pop, şef de comisie, ca pe un spirit modern, fără complexităţi psihologice dureroase şi scăpat de orice dilemă existenţială. Dl. Pop n-are, fericitul, vreo nevroză intelectuală şi nici ezitări morale. Dl. Pop, de exemplu, s-ar bucura sincer dacă fetiţa domniei sale şi-ar găsi un loc de muncă într-un bordel, odată ce bordelurile ar deveni afaceri legale în România.
Parcă şi aud dialogul între Pop tatăl şi Pop fiica:
(O bucătărie la etajul 5, într-un apartament de 87 mp din Iancului, Bucureşti. Dl. Pop, aşezat, se cinsteşte cu un pahar de căpşunică, la sfârşitul unei zile grele de lucru. Pe masă, o farfurie cu ceva resturi de sarmale, făcute de soacră din ultima tranşă de varză murată de anul trecut, o jumate de mămăligă. Un ceas de perete chinezesc în faţă, lângă o icoană cu leduri reprezentând Cina cea de Taină. O chiuvetă plină în spate, un scurgător de vase cam vechi, un frigider cumpărat din banii de la nunta a doua. Din tavan spânzură un bec de 75, fără abajur. Intră fiica, surescitată, se trânteşte pe-un scaun. Tatăl tresare)
- Tati, tati, am o veste bună şi una proastă, pe care o vrei prima?
- Fata tatii dragă, zi-mi-o p-aia bună, că de veşti proaste-s sătul!
- Mi-am găsit de lucru la bordelul Trei Ţâţe Ţapene, ăla de lângă piaţă!
- Bravo, fetiţă, bravo! Şi aia proastă?
- E o lună de probă la-nceput.
- Eh, lasă, dacă te ţii de treabă te-or angaja cu acte, buburuza mea.
- Da, tati, sigur. Luna asta o să-mi facă trainingul băieţii patronului şi prietenii lor. Mi-a zis şefa că-i program intensiv, aşa că o să lucrez şi în weekend la început.
- Bravo, bravo...
- Şi dup-aia o să am o poziţie de entry-level, plătită mai prost, aşa, dar mi-a zis şefa că dacă-s inteligentă o să promovez repede.
- Tu, să nu fii inteligentă? Păi cum să nu fii, doar eşti fata lui tati, noi suntem cei mai inteligenţi!
- Da, tati.
- Aşa te vreau. (gânditor) Te-ai gândit la vreo specializare, ceva?
- Da, tati, m-aş gândi la sado-maso sau la anal, ori una, ori alta, că e cerere mare şi nu-s prea multe fete specializate pe asta.
- Şi se plăteşte bine, nu?
- Da, se plăteşte mai bine ca oralul sau normalul, evident. Asta o să fac eu la început, dar într-un an, doi, eu ştiu... Aş mai încerca şi la zoofilie, să văd cum e, dar ştii că am alergie la părul de măgar.
- Bravo, tati, mă bucur aşa mult pentru tine...
- Da, tati, şi eu.
- Poate cunoşti şi un băiat drăguţ...
- (ruşinată, râde cu mâna la gură) Vai de mine, tati, numai la prostii te gândeşti!
- De ce, dragă, nu-i normal? Eu cum crezi că am cunoscut-o pe maică-ta?
- Erau alte vremuri atunci. N-aş vrea să amestec lucrurile, ştii, amorul la birou nu-i o idee prea bună.
- Ţi-am zis eu că eşti deşteaptă, fata tatii!
- Da.
- Şi frumoasă.
- Da.
- O să fie bine.
- Da, o să fie. (preocupată) Mă îngrijorează însă ceva...
- Ce-i, buburuzo?
- Cred că şefa nu mă place prea mult, mai ales că m-a recomandat bărba'so.
- Ei, puiule, şefii sunt nişte nenorociţi peste tot, va trebui să te orientezi...
- Adică dacă nu mă lasă la poşta săptămânală cu echipa aia de fotbal? De acolo, ştii, nu numai că ies o grămadă de bani, dar de acolo vin şi promovările alea adevărate! Adică, uite, o mai ştii pe Mimi de la 8?
- Da.
- Păi Mimi a fost luată de un fotbalist d-ăsta şi promovată într-o vilă din Pipera cu piscină la subsol şi robinete de aur!
- Fetiţa tatii, trebuie să crezi în norocul tău. Fă tot ce trebuie să faci, ore suplimentare, ţine locul colegelor, nu-ţi lua concedii, munceşte în weekend, ia orice client şi o să-ţi fie bine.
- Da, tati. Mulţumesc.
- Pentru ce, drăguţo? Doar sunt tatăl tău, e normal să gândesc aşa.
(fiica îl sărută pe creştet, iese în pasul ştrengarului, lălăind un cântecel vesel. Dl. Pop rămâne, visător, la căpşunică. Dă din cap, mulţumit, apoi rosteşte pentru sine)
- ...mdaaaa... Deci asta mică s-a aranjat... Ce facem cu aia mare, acuma, că parcă s-a tâmpit cu facultatea aia a ei... Ia să-i trag un toc de bătaie când apare, poate-i vine mintea la cap.
(dă căpşunica pe gât şi, cu un gest îndelung exersat, îşi scoate cureaua dintr-o mişcare. Cortina.)
Tuesday, March 18, 2008
De la "linia de asamblare" la "reţea": revoluţia Washington Post
Conducerea de la Washington Post a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute iniţierea unei reforme profunde a redacţiei centrale a cotidianului. O reformă care priveşte nu atât organigrama propriu-zisă a ziarului, cât modul de lucru al echipei.
Şefii ziarului cer redacţiei să preia din dinamismul vremurilor. Ei propun schimbarea filozofiei de lucru model "linie de asamblare", tipic secolului XX, într-o structură mai apropiată de ideea unei "reţele" de tip web 2.0.
În mod tradiţional, informaţia oferită de un ziar ajunge la cititori după un drum lung, care începe cu un reporter care scrie o primă variantă, variantă care este apoi redactată/editată/avizată de un pluton de "controlori", care apoi intră în DTP unde este paginată, care apoi ajunge la rotative, de unde este încărcată în camioane şi trenuri sub forma unor pagini tipărite, acestea fiind, în sfârşit, vândute trecătorilor (iar descrierea aceasta e doar un rezumat).
În era on-line, e ca şi cum te-ai scărpina în creştet cu genunchiul.
"Un articol trece acum prin prea multe mâini înainte de a fi publicat", au descoperit şefii de la Washington Post. Un audit intern a relevat că, în unele situaţii, până la 12 editori pot fi solicitaţi pentru vizarea unui text înainte de publicare, deşi media este de 6. Numărul mare de vize necesare a fost întotdeauna perceput ca "o plasă de siguranţă", un filtru care ar putea opri eventuale erori de natură să afecteze respectabilitatea ziarului. Pe de altă parte, deşi nu se vorbeşte despre o funie ca aceasta în redacţii, editorii sunt necesari şi pentru că... nu toţi reporterii ştiu să scrie.
Dar această "plasă de siguranţă" a devenit un lux, iar şefii Washington Post sunt hotărâţi să renunţe la ea. Sau n-au încotro. Costă prea mult şi, în plus, "materialele publicate direct on-line de reporterii noştri arată că se poate obţine calitate şi fără atâtea vize".
Va dispărea şi ritmul de lucru "în crescendo", şi el tradiţional în presa scrisă. Peste tot în lume, ziariştii adună informaţii şi le redactează de-a lungul zilei, apoi predau materialele la un termen limită undeva în cursul serii, pentru ca ziarul să poată fi trimis în timp util la tipografie. "Deadline-ul este acum, articolele vor merge la publicare atunci când vor fi gata", spune editorul executiv al Washington post - iar publicarea, aţi ghicit, se va face pe net. De ce aşa? Pentru că, pur şi simplu, "este nevoie de integrarea ediţiilor de print cu cele web". Sau, în traducere: ediţia on-line a devenit, de fapt, mai citită decât cea tipărită - iar on-line în media înseamnă instantaneu.
Şi încă ceva: "reporterii care nu ştiu să scrie sunt o specie pe cale de dispariţie", spune redactorul şef de la WP, Phill Bennett. Fără redactori/editori care să-i salveze de agramatisme, clişee şi erori de documentare, aceşti pseudo-reporteri care vor publica direct ce scriu, cum scriu, vor fi ucişi (virtual) de chiar cititorii lor.
Vremuri grele pentru unii, vremuri interesante pentru toţi. Curând, şi în România.
sursa
Summitul NATO, băjenia norodului bucureştean
Mai sunt două săptămâni până când bucureştenii se vor confrunta cu viitura de dispreţ a statului faţă de ei.
Da, e bine că se organizează un Summit NATO în Capitala României.
Şi da, este mizerabil că Summitul va avea loc în ciuda locuitorilor acestui oraş, cărora organizatorii nu se deranjează să le spună nimic despre ce vor păţi.
Prin norod circulă, zilele acestea, o temere surdă că asupra sa este pe cale să se prăvale o invazie de girofaruri, coloane oficiale, agenţi secreţi, lunetişti şi elicoptere. Se aude că invadatorii vor lua în stăpânire centrul oraşului. Pentru Bucureşti, a bloca 3-4 bulevarde din centru este echivalent cu a sugruma tot traficul în ambuteiaje monstruoase.
Mai sunt două săptămâni. Vi se pare că Guvernul României este preocupat de soarta bucureştenilor în timpul reuniunii? Primăria o fi dat vreun semn de interes faţă de aceiaşi bucureşteni prinşi în zona de securitate a reuniunii? Vi se pare că preşedintele, tătucul nost', al tuturora, ar fi zis ceva util mujicilor din obcina sa?
Nu avem, până acum, vreo comunicare coerentă cu privire la ce se va petrece în Bucureşti în timpul Summitului. Câteva redacţii se străduiesc să ofere, în locul autorităţilor, informaţiile necesare.
Se va închide Aeroportul Băneasa şi toate zborurile de acolo vor fi transferate pe Otopeni. Brava, bine că nu am aflat chiar în ziua zborului, dar cum vom ajunge la Otopeni, noi, supuşii acestui stat netrebnic, din moment ce DN1 va fi gâtuit de coloanele oficiale?
Se va închide un culoar rutier lung de 15 de km între Băneasa şi Palatul Parlamentului, ca să treacă invitaţii. Brava, bine că ne-aţi spus, dar culoarul acesta va mai putea fi traversat de fapt?
Străzile, aleile, intrările în curţi şi parcările aflate în "zona de securitate" vor fi blocate şi supravegheate de jandarmi, iar la capătul străzilor şi aleilor vor fi montate garduri metalice asigurate de poliţia comunitară. Pe segmentele blocate nu vor circula şi nici parca autovehicule din nicio categorie. Brava, merci nenică, dar care o fi zona de securitate? Şi, adicătelea, va trebui să umblăm cu buletinul la noi? Dar dacă mergem în vizită în zona de securitate? Şi de parcat, unde parcăm, pe acoperişuri?
Pe site-ul unde ar trebui să găsim toate aceste date, un site plătit din bani publici, găsim un anunţ neprietenos la toate categoriile de interes: "Toate informaţiile exacte vor fi postate pe site şi vor fi date publicităţii în apropierea Summit-ului NATO." Păi suntem în apropierea Summitului, netoţilor, cât să mai aşteptăm?
În 2002, Praga a găzduit un Summit NATO (în cursul căruia a fost invitată şi România să adere). Preşedintele, Guvernul şi Primăria au recomandat tuturor praghezilor să-şi ia concediu şi să plece din oraş, dacă se poate - şi au făcut această invitaţie din timp, explicând oamenilor că le va fi dificil să trăiască într-un oraş cu atâtea forţe de securitate pe cap.
În 2008, stăpânii României nu sunt prea departe de mentalitatea feudală a domnilor uzurpatori ce plăteau peşcheş asupritorilor. Să le hie bine boierilor şi lui Vodă. Norodul? Dacă vrea să rămâie, să rămâie, dacă nu, să fugă în băjenie, dac-o putea. Las-că se-ntoarnă el la glie după ce trece viforul.
Fraţi bucureşteni, fugiţi, dacă puteţi, şi nu uitaţi să vă luaţi coase, furci, topoare când v-oţi întoarce.
Monday, March 17, 2008
Blogfest: hoţii de bloguri
Ca să vezi cum e cu hoţii de bloguri. Aflu azi (cu ajutorul lui Robin) despre un depozit de articole furate. Depozitul se cheamă blogfest.ro şi găseşti acolo copiate integral postări de pe fix 149 de bloguri. Tâlharii ăştia m-au călcat şi pe mine şi m-au jecmănit de 5 materiale, pe care le-au postat integral.
Nu-i nici un mister, evident. Nesimţiţii şi-au afişat oareşce AdSense pe prima pagină şi se gândesc că vor face un ban pe seama muncii altora.
Există căi de a le strica pontul.
Una ar fi să schimb setările de feed RSS la "short", dar asta ar afecta cititorii oneşti şi nu vreau să fac asta. Dar:
Am copiat paginile respective cu printscreen, aşa că acum aş putea să notific Google AdSense asupra încălcării dreptului la copyright. (“Copyrighted MaterialWebsite publishers may not display Google ads on web pages with content protected by copyright law unless they have the necessary legal rights to display that content.”)
Când aş face asta, le-aş comunica celor de la AdSense şi codul pentru site-ul Blogfest.ro, ca să le fie mai simplu: google_ad_client = "pub-3195200853354591". Aş salva şi sursa paginii pentru mai târziu.
Aş putea foarte bine să notific motoarele de căutare asupra hoţiei şi aş putea cere suspendarea mizerabililor din listări.
Aş putea trimite aceleaşi capturi la Wordpress, şi ei foarte stricţi în ce priveşte încălcarea drepturilor de autor prin feed-copy.
Aş putea notifica Trafic.ro asupra hoţiei (pentru că nesimţiţii sunt înscrişi la ei).
Aş putea cere Technorati să-i suspende pe baza probelor (şi ar face-o).
Şi, evident, aş putea scrie acest post pentru informarea altor bloggeri - inclusiv pentru informarea celor care vor găsi acest articol furat pe site-ul blogfest.ro, astfel încât să facă şi ei la fel, ba chiar mai mult.
PS: evident că blogfest n-are nici o legătură cu RoBlogFest.
Linda Teodosiu, o Costelă Busuioacă în devenire
Gata, a fost descoperită varianta feminină a dlui Busuioc. Sub titlul grăsos-jinduitor "O româncă de 16 ani cucereşte publicul din Germania", Hotnews relatează despre dra Linda Teodosiu, care "s-a calificat în cea de-a şasea rundă a concursului Germania caută un superstar".
Linda, în plin proces de cucerire:
Comentariile din subsolul postării de pe Hotnews anunţă o nouă emoţie naţională. Brace yourself!
Nr. 2: Ce să fie, ce să fie?
Am postat un nou sondaj pe coloana din stânga (şi i-am pus şi un background bleuâtre, aşa, ca să iasă-n evidenţă). E un chestionar ce permite răspunsuri multiple - bifaţi, pur şi simplu, căsuţele pe care le doriţi (dacă doriţi, normal).
Rezultatele are trebui să-mi ofere - şi să vă ofere - informaţii despre ce tip de postare place majorităţii cititorilor acestui blog. Am şi eu bănuielile mele, desigur, dar nu poţi şti niciodată...
Nu înseamnă că dacă o categorie anume va primi voturi mai puţine va fi eliminată. Voi înţelege, pur şi simplu, că aceea e o categorie la care ar trebui să muncesc mai mult pentru a o face atractivă. În fond, voi citiţi articolele de aici cu plăcere, cu indiferenţă sau cu neplăcere - şi treaba mea e să elimin în primul rând indiferenţa. Cât despre neplăcere, ştiţi cum e, medicamentele sunt amare, dar necesare - măcar uneori. Nu voi elimina amarul, doar voi încerca să-i fac necesitatea evidentă.
Cât despre cititorii care vizitează prea rar Amar de Zi - sau sunt aici pentru prima dată - vă ofer opţiunea NS/NR. Voi înţelege că nu aveţi încă o părere.
Vă mulţumesc de pe-acuma pentru voturile voastre. Mai vorbim despre rezultate duminică seară - dar putem discuta despre tema pe care v-am propus-o începând de pe-acum. Comentariile voastre sunt de o mie de ori mai valoroase decât o statistică, fie ea pe fond bleuâtre.
Sunday, March 16, 2008
Barometrul. Cin'să fie, tras linie şi adunat
Mulţumesc frumos pentru voturile voastre la primul sondaj. "Cin'să fie, cin'să fie?" a strâns 415 voturi. Rezultate: 69% (286 voturi) ştiu cine este autorul acestui blog, 31% (129 voturi) nu ştiu. Pe de altă parte, e greu de făcut un calcul precis, dar estimez că au votat cu siguranţă mai mult de jumătate dintre vizitatorii Amar de Zi.
Proporţia cititorilor constanţi ai Amar de Zi care ştiu semnătura reală este, foarte probabil, mai mare decât cei 69%, pentru că listarea acestui blog printre premianţii de la RoBlogFest a determinat un spike de vizite "de curiozitate" în ultimele două zile. Le mulţumesc curioşilor şi-i invit să revină, s-ar putea să le placă.
Aşa cum presupuneam, ascunzişul după (pseudo)numele de Someone e uşor ipocrită.
Câţiva comentatori au intuit intenţia de a personaliza clar blogul şi mi-au cerut să nu fac un lucru aşa de prozaic încât să schimb titlul de Amar de Zi pentru ceva ca "petreanu-punct-ro" sau similar.
Nici o grijă, Amar de Zi rămâne, fie aici, fie pe amardezi.ro, fie pe un petreanu.ro. Dar Someone are zile numărate :-)
Luni dimineaţă vă propun un nou sondaj.
The Place revisited
The Place are o istorie în imagini, de data aceasta. Imagini luate sâmbătă şi duminică:
Mai întâi a fost un drum:
Şi am văzut un om:
Şi a fost alt drum:
Şi am văzut un loc:
Şi am fost văzuţi şi noi:
Şi am avut de ales:
Şi am mâncat tot:
Şi iar am mâncat tot:
Şi n-am mai putut:
Şi ne-am odihnit:
Şi am văzut alt loc:
Unde era un dig:
Şi ne-a prins apusul:
Şi am văzut o piatră:
Şi am văzut o casă pe care ne-ar fi plăcut s-o construim:
Şi am văzut o casă unde ne-ar fi plăcut să citim:
Şi am vorbit cu lebedele:
Apoi s-a înserat:
Şi ne-am dus şi noi acasă:
Şi ne-am întrebat dacă ne-am putea obişnui cu asemenea zile.