La Unirii, venind dinspre Alba Iulia. Pe banda întâi, o familie din MS, într-o Skoda. Toată lumea face dreapta, ei merg înainte. Urlete, claxoane, blesteme. Şoferul strânge volanul în mâini de parc-ar fi mânerul paraşutei la primul salt. Nu îndrăzneşte să privească nici în stânga, nici în dreapta. E terorizat. Azi sunt un Mitic generos. Îl las în pace.
La Universitate. Un taximetrist e iar mai şmecher ca toţi fraierii din preajmă. Îmi taie faţa de pe banda de obligatoriu stânga. N-are semnal, n-are decât tupeu. Mă răzgândesc, ce rost are să-l scuip?
La Piaţa Victoriei, dinspre Romană. Un alt taximetrist face stânga brusc, spre Titulescu, iac-aşa. Toată coloana-şi înfundă picioarele-n pedalele de frână. Îl claxonez furios, "tu-ţi grijania mă-tii de dobitoc!" etc. Are pălărie pe cap, una cu boruri largi, surprinzătoare, şi ochelari cu ramă groasă. N-am mai văzut aşa ceva. O fi furat maşina?
La Aerogării cu Şos. Bucureşti-Ploieşti, un puştan cu un Volvo trage de volan stânga, mai mai să se urce pe mine. Bruschez volanul, trântesc frâna, împing claxonul, plesnesc acceleraţia la fund. După el! Îl prind, deschide portiera, cobor geamul. Îl înjur îndelung, cu năduf, pentru toţi ceilalţi imbecili scăpaţi în trafic azi. O clipă, pare că s-ar da jos la mine, mă pregătesc să-i rup incisivii. Pleacă la timp.
Seara. Sunt calm, sunt calm. Sunt calm, cuminte, calm, liniştit.
Pe Hristo Botev şi mai încolo, drum cu o bandă pe sens. Buburuză neagră cu ursuleţi atârnaţi de toate colţurile merge cu 30 la oră. În spatele ei, se face coloană. Sunt calm, sunt calm. Am flashuri, dau flash. Am degeaba, dau degeaba. Sunt liniştit. Claxon scurt, politicos. Claxon lung, enervat, din spate. Claxon eu, claxon ceilalţi. Claxon prelung, furibund, eu. Urlete în spate, claxoane de tip "Dumnezeii mă-tii". O prind la semafor, trag în stânga ei. Vorbeşte la telefon. Claxon scurt, să-i spun ceva, politicos, sunt calm. Mă ignoră. Claxon încă o dată, mă apropii. Mă ignoră, vorbeşte la telefon.
Dacă trag scurt de volan, lovesc acceleraţia şi mă urc acum peste ea, oare voi fi arestat?
Sunt calm, sunt calm.
Thursday, January 31, 2008
Traffic shots, 45 min ziua şi un pic seara
Wednesday, January 30, 2008
Sloganul spune tot
Aveţi o afacere? Pe bune? Sunaţi-ne şi v-am rezolvat. Urgent.
Afacerea voastră, urgent a noastră..jpg)
We keep your promises. And your business, as a matter of fact.
Campania googlelectorală
Se dau următorii: John McCain, Mike Huckabee, Rudolph Giuliani şi Mitt Romney, candidaţi prezidenţiali republicani, şi Hillary Clinton, Barack Obama şi John Edwards, candidaţi prezidenţiali democraţi.
Se dau programele targetate Google: Adwords şi AdSense.
Se dă un buget de 1.5 mil USD.
Rezultă prima campanie electorală semnificativă prin intermediul unor produse destinate advertisingului on-line.
Guardian scrie că Google şi-a deschis în urmă cu două săptămâni, în Washington, DC, un birou dedicat acestei campanii, în care lucrează 25 de persoane. Biroul va introduce instrumentele de publicitate on-line în lumea politică americană.
Şeful biroului, Peter Greenberger, a explicat ziarului că tehnicile Google permit targetarea audienţei cu o fineţe remarcabilă, "la nivelul adresei poştale". În timp ce televiziunea se adresează unei audienţe de masă, programele Google ţintesc votanţii persoană cu persoană, a spus Greenberger.
Mă întreb ce partid de Dâmboviţa va folosi prima dată AdSense/AdWord în România, că doar 2008 e an electoral (iar Google tocmai şi-a deschis un birou pe bdul Aviatorilor).
Tuesday, January 29, 2008
Blogger dat în judecată ptr 25 mil USD
Un blogger din Miami, FL, cât şi compania pentru care lucra, au fost daţi în judecată de către un dezvoltator imobiliar, după o serie de postări critice la adresa unui proiect numit Miami Opera Tower.
Autorul articolelor scria că proiectul este "condamnat", că nici măcar jumătate dintre apartamente nu se vor vinde şi că proprietarul este un tip care ar fi dat faliment în 1980.
Drept răspuns, proprietarul cere acum daune de 25 de milioane de dolari. "Poate-şi închipuie că, dacă scrie pe un blog, poate spune orice despre oricine", şi-a explicat dezvoltatorul imobiliar decizia de a face apel la justiţie.
Cazul a intrat în atenţia media tradiţionale, e la televizor etc. Bloggerul a primit numeroase mesaje de susţinere din partea cititorilor, care se declară indignaţi că un mogul imobiliar poate declanşa asemenea represalii împotriva cuiva care doar şi-a exprimat o opinie.
Ceea ce ne aduce la miezul problemei, inclusiv aici, pe-un picior virtual de plai: când vor realiza bloggerii că, odată ce opiniile lor personale devin publice, acestea le pot aduce nu doar faimă şi bani, ci şi întâlniri mai puţin plăcute cu un complet de judecată?
Am remarcat o curioasă indiferenţă faţă de asumarea răspunderii juridice pentru cele publicate la aproape toţi bloggerii pe care i-am întâlnit în ultima vreme (sau i-am intervievat la Blog FM). De obicei, argumentele acestora pentru respingerea întrebărilor s-au învârtit în jurul ideii că "este vorba doar despre opinii personale, deci fără răspundere juridică". Teoria tuturor pare a fi că un blog n-ar trebui asimilat unei publicaţii, că un blog ar fi numai un jurnal personal dat publicităţii, prin urmare nimeni nu te poate da în judecată pentru ce scrii în propriul tău jurnal, nu?
Ei bine, nu încă, dar urmează.
Se prea poate ca opinia ta despre vecinul de la 6 să fie una neplăcută. Ţine-o pentru tine şi enervează-te singur. Comunică-i-o în gura mare, în holul blocului, de faţă cu gaşca şi te poate da în judecată pentru insultă. Printeaz-o, semneaz-o şi pune-o la avizier şi următoarea şansă de-mpăcare o vei căuta înaintea recursului. Dă-i drumul în blogosferă... nu-i nici o diferenţă. Ba e chiar mai rău. Până la urmă, chiar dacă unele nu bat avizierul din hol, blogurile au un potenţial de audienţă mult mai mare, iar un blog bine situat (în România) are mii de cititori zilnic - cam cât un ziar mic (dar vioi).
Curios cum bloggerii (unii dintre ei) îşi doresc plusurile statutului de jurnalişti new-media (să fie citaţi, luaţi în considerare ca surse credibile ce oferă informaţii sigure, să primească acreditări la fel ca media tradiţionale etc.) dar resping obligaţiile fundamentale ale meseriei (responsabilitate şi răspundere directă pentru ce publică sub semnătura lor, de exemplu).
Când publici, avantajele şi obligaţiile vin împreună. Poţi ignora legătura şi poţi să te rogi să nu apară vreo problemă. Dar rugăciunile au un procentaj de eficienţă cel puţin discutabil, ştim asta de la ultima extragere Loto.
Mi-e teamă că bloggerii nu vor învăţa decât prin exemple negative. Cum ar fi, de exemplu, primul blogger dat în judecată pentru insultă, care nu va beneficia nici măcar de minima plasă de siguranţă a ziariştilor: asistenţă juridică gratuită din partea instituţiei.
Sigur, va deveni faimos. Probabil că vreun suflet milos va posta în Wikipedia un articol (prost documentat) despre primul blogger din România dat în judecată pentru ce-a publicat pe site-ul său.
Şi poate intră şi la OTV o dată.
LATER EDIT: Am remarcat unele încruntări faţă de acest articol, cât şi un semnal că tonul folosit a fost prea generalizator. Se prea poate să fi căzut în acest păcat, al generalizării înfumurate, drept pentru care îmi fac mea culpa: nu toţi bloggerii vor să fie luaţi drept jurnalişti, evident, ba chiar cred că aceştia sunt o minoritate. Şi nu toţi bloggerii scriu ca trollii. Totuşi, rămân la părerea mea, poate expusă oarecum neclar mai devreme: cei care se dau mari şi se-mbată cu scandalul pe care-l creează sunt pe gheaţă subţire şi vor face o baie nasoală, până la urmă.
Dublu eşec la Amar de Zi, Someone îşi asumă răspunderea
United Press Intl. /01/29/2008
lifestyle/crashes
URGENT
Site-ul Amar de Zi a admis azi că o a doua încercare de modificare a template-ului său a eşuat. Această a doua tentativă survine unui prim eşec înregistrat cu doar 12 ore mai devreme.
Erorile în afişarea site-ului au fost provocate de încărcarea unui template gratuit, care nu este însă compatibil cu browserul Internet Explorer 6. Această incompatibilitate a fost semnalată în cursul dimineţii de mai mulţi vizitatori ai site-ului. Un colaborator a precizat, sub protecţia anonimatului, că gama reacţiilor a variat între "Îu! Ce-i asta?" şi "Ce plm ai făcut, mă, că arată ca dracu?", trecând prin atitudini condescendente de tipul "vai de capu' tău de pârlit, dacă nu te pricepi..."
Potrivit datelor deţinute de Trafic.ro, în luna ianuarie 31.96% dintre vizitatorii site-ului Amar de Zi au folosit Internet Explorer 6.
Un purtător de cuvânt al site-ului şi-a prezentat scuze cititorilor pentru neplăcerile provocate în cursul dimineţii de marţi şi a precizat că, până la determinarea cauzelor complete ale eşecului, imaginea paginilor va reveni la cea consacrată, mai puţin fotografia iniţială din "my profile", care a fost pierdută în cursul procedurilor de conversie/reconversie.
Întrebat care sunt motivele pentru care a iniţiat această schimbare de template, preşedintele-director general al site-ului Amar de Zi a răspuns printr-o ridicare din umeri şi o privire urâtă. Totuşi, el a ţinut să adauge că "din orice se învaţă ceva", dar nu a putut preciza ce anume a învăţat din dublul eşec înregistrat în mai puţin de 24 de ore. "
Se întâmplă şi la case mai mari", a mormăit Mr. Someone, înainte de a trânti uşa peste degetele reporterului nostru.
RoBlogFest 2008
Începe RoBlogFest 2008. Sunt câteva schimbări în regulament, anul acesta, menite să facă lucrurile mai clare (promit organizatorii).
Cine vrea să sponsorizeze (sau parteneriat) e aşteptat cu braţele deschise.
Eu, unul, mai mizantrop, aşa... mă feresc de asemenea efuziuni cu necunoscuţi :-))) Aşa că voi fi doar suporter.
Monday, January 28, 2008
Gripa de anul acesta
Habar n-am cum au reuşit s-o facă fără să observ, dar 10.000 de hamsteri obezi trebuie să fi trecut în fugă peste mine, vineri spre sâmbătă noapte. Presupun că alţi 5.000 au găsit răgazul unui giga-campionat de şotron cu tălpi ude pe pielea mea. Mă doare tot corpul şi nu se vede vreo vânătaie.
Nu că aş putea să şi verific. Mă străduiesc să privesc fix, numai în faţă. Orice privire aruncată la stânga, la dreapta sau în sus îmi trage câte un bobârnac în fundul ochilor.
În mod firesc, din moment ce acuitatea vizuală a scăzut, a crescut sensibilitatea altor simţuri. Auzul, de exemplu. Liniştea din casă n-a fost niciodată mai zgomotoasă. Mă aud respirând (sau cum s-or fi chemând acum piuiturile alea pe care le scot din piept). Tastatura e un şir de petarde, explodând pe măsură ce adaug litere acestui text. Mai am puţin şi voi auzi adunarea în careu a gândacilor din bucătăria vecinului (mereu am fost convins că acolo e cartierul lor general).
De tuşit, tuşesc puţin. Nu pentru că n-ar fi rost de tuse, ci din prudenţă. Tuşesc ca eroul acelui banc care a luat un flacon de laxativ în loc de antitusiv. Ce, mai avea curaj? Aşa şi eu: fiecare acces îmi detonează un vagon de dinamită în cutia craniană. Se adaugă cohorta de pitici cu costumaşe din glaspapir ce se dau pe tobogan, dinspre amigdale spre bronhii.
Cu mucii nu-i bai, deocamdată. Îmi închipui că mucii vor veni ceva mai târziu, acum nu trece nimic prin fosele nazale. Nici măcar aerul. Respir cu gura căscată, ca un peşte de 90 de kile tras la mal.
E foarte multă vată în casă iar eu plutesc în ea. Nu ştiu cine a descărcat-o, dar a făcut treabă bună. E peste tot, de la podea la tavan, un spaţiu complet vătuit. Pe undeva, e şi un dispozitiv care ţiuie întruna, pe la vreo 25.000 Hz. N-ar fi rău dacă l-aş putea găsi, l-aş sabota cu un ciocan de 3 kile şi aş încerca să adorm dup-aia.
Friday, January 25, 2008
Naşu' pleacă de la Ziua... "la mai bine"
Anunţată scurt de Şuţu acum 10 minute, demisia lui Sorin Roşca Stănescu de la Ziua se confirmă... cu nuanţe.
Adică da, Naşu' nu va mai conduce Ziua, ziarul pe care l-a fondat în 1994, după aventura scurtă de la Ultimul Cuvânt. Şi va pleca de tot de la Ziua.
Dar n-ar fi vorba despre o demisie în sensul acela (forţat să plece, scârbit, dat afară onorabil etc) ci, mai degrabă, în sensul de "a apărut ceva mai bun" (zice eroul). Vom vedea.
Thursday, January 24, 2008
Depresia ziaristicii tradiţionale (şi nici fuga spre on-line nu ajută)
Un studiu al British Social Attitudes (un fel de Barometru de Opinie englezesc, ce funcţionează deja de un sfert de secol), citat de Editors Weblog, confirmă adâncimea găleţii în care a căzut media tradiţională: în ultimii 20 de ani, numărul tinerilor cititori de gazete a scăzut dramatic, de la 72% la 42%.
Chiar mai gravă decât această cădere este o altă descoperire: doar 3% dintre cei care nu citesc ziare tipărite aleg totuşi să intre pe site-urile publicaţiilor, în căutarea ştirilor.
Nici măcar "ziarele populare" n-o duc mai bine. Găselniţa coborârii standardului profesional în căutarea salvării industriei nu fucnţionează.
Cu alte cuvinte, presa tradiţională pierde constant cititori loiali şi eşuează spectaculos în încercarea de a atrage tineri. O ecuaţie al cărei rezultat seamănă cu extincţia speciilor.
Cât de mult ar trebui să ne îngrijorăm? Crede cineva că acest fenomen este propriu numai Marii Britanii? Ce va fi societatea fără ziare? Cum va fi puterea politică într-o ţară în care lipsesc privirile neîncrezătoare şi analizele sceptice ale ziariştilor?
Mi se pare remarcabilă observaţia din Financial Times, pe marginea aceluiaşi studiu: "Politicienii ar trebui să nu mai fie îngrijoraţi de puterea presei, ci mai degrabă de slăbiciunile acesteia".
Dar Dâmboviţa nu e Tamisa. Aici, politicienii vor da petreceri la îngropăciunea ziarelor.
Wednesday, January 23, 2008
Juma' din Fredo&Pidjin primeşte felicitări suplimentare
Dacă n-aţi auzit de Fredo&Pidjin, foarte rău. În umila mea opinie de consumator înrăit, sunt eroii uneia dintre cele mai puternice, amuzante şi vii benzi desenate de pe net. The Evil Pidgeons sunt creaţia lui Eugen Erhan şi Tudor Muscalu, iar episoadele sunt postate, săptămânal şi cu nemţească regularitate, deja de aproape 2 ani.
Ultimul, cel puţin, rulz tare de tot.
Eugen împlineşte azi nişte ani, puţini, Slavă Cerului. Pisicot şi-a adus aminte (ah, fetele astea, cum nu uită ele nimic!).
La mulţi ani, dom'le!
Pe de altă parte, Eugen, mi-ar plăcea să "evanghelizez" şi eu serialul aci, la Amar de Zi, numai că bannerele voatre nu dau nici un cod HTML, ci doar redirecţionează spre site.
Tuesday, January 22, 2008
Serialul Elenelor
Ce-o fi cu şefii acestui stat de cad mereu în plasa Elenelor? Oare ce ursitoare au aruncat acest blestem kinky?
Ia gândiţi-vă numai la ultimii 70 de ani:
Elena Lupescu, ţiitoarea unui rege priapic şi hoţoman, femeia cu pofte nestăpânite de urzeli politice în penumbra alcovului. I se zicea Duduia.
Elena Ceauşescu, dublura întunecată a unui lider cu un start bun şi un sfârşit mai degrabă neplăcut. Poporul îi spunea Coana Leana.
Elena Udrea, blonda de la Cotroceni, porta-vocea de şoapte otrăvite ale preşedintelui Traian Băsescu. Supranumită şi Lenuţa din Pleşcoi, mai ales atunci când nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.
Nu doar că sunt cam multe Elene pentru mai puţin de un secol, dar şi calitatea scade. Asta ar trebui să ne preocupe, de fapt - măcar dacă e să avem conducătoare cvasi, semi sau de-a binelea oficiale, măcar să fie ceva de calitate, nu?
Gândiţi-vă la percepţia populară asupra lor, dată de înseşi poreclele lor:
Duduia? Ei bine, da! Nu "domnişoara", ar fi fost prea multă naivitate, nici "demoazela", ar fi sugerat prea mult capriciu. "Duduia" nu mai e feciorelnică, dar nici complet fanată. O duduie ştie despre ce e vorba în toate cele ce-o înconjoară şi-o pătrund, are un scop şi-o siguranţă-n ce face, mai are încă răbdare dar a învăţat să nu piardă vremea. Duduia - ei bine, nu-i prea rău, dar nici nu m-aş da în vânt după ea!
Coana Leana? Păi porecla se auto-explică, nu? Nu "doamna Leana", că nu era o doamnă, şi nu doar pentru că titulatura era verboten în epocă. Nici "tovarăşa", că şi tovărăşiile astea nu-s chiar pentru oricine, mai ales dacă oricine-i mic. Coana este o cucoană mai frustă, mai a dracu', mai nedusă la biserică (la propriu în cazul ei) şi la şcoală (la fel de adevărat), dar care ştie să cântărească din ochi făina şi să pedepsească scurt slujinca ce-a spart farfurioara. Coana e destinată a fi şefă peste viaţa de zi cu zi a unei case. Dar dă-i o ţară şi-apoi n-ai decât să aştepţi să se scrie istoria. Coana Leana - principiul lui Peter dus la extrem, şi-a atins limitele incompetenţei chiar înainte de a ne sufoca pe toţi.
Dar Lenuţa din Pleşcoi? Lenuţa din Pleşcoi? Lenuţa e fătuţa, ce altceva... Lenuţa e pentru şters praful, adus cafeaua şi chioseaua, luat bastonul şi şoşonii domnului când vine acasă de la prăvălie. Lenuţa poartă şorţuleţ apretat şi se lasă înghesuită de coconul adolescent prin pivniţă, când stăpânii sunt la moşie. Iar Lenuţa cu denumire de origine controlată este doar o procedură pentru a o deosebi de alte Lenuţe, din acelaşi soi comun. Spre deosebire de Lenuţa din Văşcăuţi, aceasta este din Pleşcoi, şi nu din Cocârlaţi, cum s-ar putea crede. Din Pleşcoi, precum cârnaţii aceia, da?
Dacă serialul ăsta cu Elene mai continuă, presupun că următorul episod va fi despre Lenţi de la magazie.
PS - pe blogul dnei Elena Udrea se găseşte o postare intitulată "Aveţi grijă, domnule ministru", în care Teodor Meleşcanu este avertizat că este pe cale să comită "un abuz în serviciu". "Avertismentul" dnei Udrea a apărut dimineaţa, iar seara însuşi preşedintele României a lansat aceeaşi acuzaţie. O interesantă disecţie a acestui modus operandi din politica practicată de preşedintele Traian Băsescu găsiţi pe Interesul Public.
Sunday, January 20, 2008
Ce încurcătură...
Deci nu s-a câştigat la 6/49? Deci, dacă nu s-a câştigat, înseamnă că n-am câştigat? Ah, deci trebuie să merg la birou luni dimineaţă?
Ce nasol, îmi făcusem alt program.
Wednesday, January 16, 2008
ING pe bloguri: o campanie Zenith Media
În ciuda ruşinării nejustificate a bloggerilor care au participat la ea, campania de postări pro-ING a fost, într-adevăr şi în mare parte, rezultatul unei acţiuni on-line coordonată de Zenith Media. Faptul că oamenii au scris pe bani şi acum se feresc să recunoască e unul din misterele psihologiei de Dâmboviţa. Bravo lor şi la mai mare!
Aşadar, iată datele:
Pentru campania pro-ING din blogosferă au fost contactaţi, undeva după jumătatea anului trecut, aproximativ 30 de bloggeri. Ideea (ca şi parte creativă) fusese enunţată de Headvertising, apoi povestea a fost preluată de agenţia de media, Zenith. Agenţia a examinat, iniţial, ideea unor bannere, dar tehnica advertorialelor a fost considerată mai penetrantă.
Bloggerilor contactaţi li s-a cerut să scrie, în spiritul blogurilor personale, măcar un articol în care să se refere la oferta ING pentru pensiile din pilonul II şi să linkuiască măcar unul dintre cele 3 site-uri lansate în cadrul campaniei: "cunoaşte-te la pensie", "ţara ING" şi "consultant ING". Agenţia urma să monitorizeze numărul total al postărilor şi numărul comentariilor, doar pentru a evalua impactul campaniei. Una dintre ţinte era obţinerea de buzz favorabil pentru companie şi ceva notorietate suplimentară pentru oferta ING. Plata urma să se facă per articol şi nu în funcţie de trafic, deşi selecţia a urmărit bloggerii cu trafic, în primul rând.
Dintre bloggerii contactaţi, câţiva (puţini) au refuzat, alţii au promis că vor scrie benevol, "ca să sprijine ideea", dar cei mai mulţi au acceptat înţelegerea. Sporadic, au existat postări înainte de sfârşitul anului trecut, dar grosul, avalanşa, s-a produs în ultimele zile, după ce agenţia a dat câteva telefoane întrebând dacă oamenii vor mai scrie sau nu.
Rezultate? Fiind bazată pe o înţelegere extrem de relaxată, rezultatele campaniei au variat mult.
Participanţii la campania de advertoriale au inventat mici povestioare sau au scris chiar despre experienţele personale adevărate. Majoritatea bloggerilor participanţi au linkuit mai mult de unul sau au linkuit chiar toate site-urile indicate de agenţie. Andressa a închis comentariile. Manafu, pe de altă parte, a postat printre primii, dar oarecum imprecis şi a linkuit şi altă companie, nu doar ING, ceea ce a luat prin surprindere agenţia. Alţii, într-un clasic spirit românesc, n-au mai scris niciodată, deşi promiseseră.
Interesant că postările pe tema ING făcute de câţiva dintre cei mari au determinat un efect de bulgăre de zăpadă. Alţi bloggeri au preluat tema şi au scris şi ei, fără a şti că totul a fost amorsat de postări plătite, confundând, probabil, coincidenţa apariţiei mai multor articole pe această temă cu un soi de leapşa, cu un trend inexplicabil, dar mişto de urmat. Gramo a scris într-adevăr pe gratis şi pentru că a văzut "că mai scriu şi alţii", puteţi să-l credeţi. O veste proastă pentru aceştia: vor primi (eventual) telefoane de mulţumire... şi atât.
Cât a costat campania ING pe bloguri? Bugetul a fost "minimal", după cum mi-a spus omul cu care am vorbit. Nu am date certe, dar probabil că nu depăşeşte 3.500 EUR. Suma, deşi pare mică, este totuşi excelentă, pentru că ar putea aduce 100 EUR pentru un articol de câteva rânduri, citit, în cel mai bun caz, de câteva mii de persoane. Mulţi ziarişti şi-ar dori să fi plătiţi atât de bine.
Merită reţinut, totuşi, că ING a cheltuit 2 milioane EUR pentru promovarea ofertei sale. 4% din această sumă a mers on-line (şi asta include şi cei 3.500 EUR...)
Mâine, când se vor anunţa datele, vom afla oficial că ING a luat partea leului: 33% din piaţă, adică peste 1 milion de contribuitori. Câţiva bloggeri au contribuit la succes... pe bani sau pe gratis, desigur.
Tuesday, January 15, 2008
Scamatoria cu Parcul Bordei
Problema cu şpăgile este că au o doză de ireversibilitate, precum omerta sau înţelegerile "onorabile" între membrii Triadelor. Dacă eşti om (politic) mare şi ai luat şpagă, apoi e musai să respecţi târgul. Altfel vei fi dat în gât (sau ţi se va da în gât, la propriu). Ceea ce poate deveni neplăcut, mai ales dacă ai fost operat la coloană.
Nicăieri nu e mai vizibilă această condiţionare implicită a şpăgii ca în cazul Parcului Bordei. Pentru că, iată, se pregăteşte o nouă tocmeală pe acest parc frumos, găbjit de la bucureşteni, cu mare nesimţire, acum (deja) 4 ani.
Nu reiau toată istoria. E suficient să ne reamintim doar că un politician înstăpânit peste oraş a încercat să palmeze 33.000 mp de teren în cartierul Primăverii, pe malul lacului, pentru a-i plasa unui client de nădejde. Chiar şi pentru acest titan al disimulării, scamatoria a fost prea mare pentru a trece neobservată. Tranzacţia Băsescu-Constanda a împuţit aerul atât de rău, încât i-a făcut să strâmbe din nas chiar şi pe curtenii noului Olimp din Dealul Cotrocenilor.
Scandalul a făcut imposibilă orice continuare a afacerii în termenii iniţiali. Dar intervine aici ce vă spuneam mai devreme: ireversibilitatea şpăgii. Târgul nu poate fi pur şi simplu anulat, aşa cum ar fi de bun simţ şi cum reclamă, de ani de zile, opinia publică. Târgul trebuie continuat de către autorii lui interlopi, fie şi într-o variantă modificată.
Astfel, Costanda urmează să "renunţe" la Bordei şi să primească, până la urmă, terenul revendicat iniţial în Satul Francez. Ba chiar va plăti şi nişte bani, pasă-mi-te.
Găselniţa noii scamatorii? Nu doar una, dragi spectatori!
1. Pe Satul Francez, Costanda va plăti acum mai puţin chiar decât a fost evaluat în 2004, adică 7 mil. EUR în loc de 12 mil. EUR, cât a dat PMB pentru a prelua afacerea. (Satul Francez este de fapt o excelentă afacere, din care PMB câştigă anual aproximativ 3 mil. EUR, doar din chirii.) Pam-pam!
2. Şiiii.... Lume, lume! (tobe, crescendo) Costanda nu va returna bucureştenilor întreg parcul! (alămuri, climax) El va rămâne şi cu 5.000 mp în Bordei, pe care să se joace de-a zgârâie norii. Ce ziceţi de asta? Juma' de hectar cadou pe malul lacului, în Primăverii? Socotiţi voi hoţia şi şpaga aferentă, că pe mine mă doare capul.
Adică orice pentru a-i da lui Costanda ceva gros şi gras, că doar i s-a promis.
Mai ţineţi minte un lucru: Costanda nici măcar nu ceruse, oficial, Parcul Bordei. În schimb, acesta fusese revendicat, cu ceva timp înainte, de alte persoane, care chiar aveau moşteniri în zonă. Persoane care au primit ciu-ciu, sub forma unor terenuri pe coclauri, drept compensaţie.
Aşadar, moştenitorii care aveau dreptul ciu-ciu, Costanda care n-avea nici o treabă prăjiturica, şi am o straşnică bănuială cine a păpat şpaga.
Scamatoria pe care v-am descris-o mai sus se votează joi în Consiliul Local.
Monday, January 14, 2008
Se caută un director de Ştiri TV
La TVR, nu vă bucuraţi. Uite aici.
Mă-ntreb numai cine a câştigat concursul. Poftim? Nu s-a ţinut încă? Şi ce dacă nu s-a ţinut încă?
Citiţi, totuşi, şi anunţul privind "şeful Cancelariei", că şi acolo e liber.
Vi se pare că e vreo diferenţă la "cerinţe"? Şi ce "proiect managerial" coordonezi în calitate de şef al Cancelariei Preşedintelui TVR?
Sunday, January 13, 2008
CTP
În România,
una dintre cele mai dure întrebări care-ţi poate fi adresată de cititori, atunci când porţi răspunderea pentru conţinutul editorial al unui produs media, este "de ce daţi, dom'le, atâtea mizerii?"
iar una dintre cele mai dure întrebări ale unui patron de presă, atunci când porţi răspunderea pentru conţinutul editorial al unui produs media, este "de ce nu creşte, dom'le, audienţa?"
Cu părere de rău pentru cititorii ipocriţi: mizeria vinde. Şi, cu părere de rău pentru patronii deja bogaţi: există limite. Nu atât în creşterea afacerii, cât în capacitatea de absorbţie a mizeriei de către chiar cei care o sortează.
Rămân la părerea mea: jurnalismul este o profesiune de suflet. Nu există mari jurnalişti care să nu fie bolnavi de o pasiune devastatoare pentru meseria lor. De fapt, nu există jurnalişti fără microb, ci doar pontatori de cuvinte, vremelnic împroprietăriţi cu o legitimaţie de presă.
Jurnaliştii nu sunt agenţi de vânzări - nici măcar ai propriilor articole. De cele mai multe ori, nevoia jurnaliştilor de a spune adevărul despre un subiect este infinit mai puternică decât dorinţa de a avea audienţă pentru subiectul respectiv. Dar dorinţa aceasta înseamnă din ce în ce mai puţin.
Pentru că, în ţara aceasta, presa este deţinută de patroni care nu-şi doresc doar profit.
Presa este deţinută de patroni care-şi doresc maximizarea profitului.
Este, desigur, dreptul lor. Şi, desigur, audienţa nu creşte niciodată suficient de mult sau de repede, de aceea va fi din ce în ce mai multă mizerie în mass-media.
Şi, desigur, cititorii ipocriţi vor avea mereu ocazia să pună aceeaşi unică întrebare.
Profesor scoţian. 8 litere
Hayssam are un tătuc... Dom' Profesor... Profesoru-n sus, profesoru-n jos, a făcut, a dres... Cin-să fie, cin-să fie?
Mă obsedează ghicitoarea asta...
Cum ziceaţi că se cheamă băutura favorită a lui Traian Băsescu?
Saturday, January 12, 2008
Băsescu vs. Norica Nicolai: o explicaţie
Poate greşesc... sau poate nu. Voi înţelegeţi ce l-a apucat pe Traian Băsescu? Ce-o fi având de fapt cu Norica Nicolai?
Povestea cu nepoata din Senat e pentru adormit copii. A fost un bun prilej să se amuze presa, la momentul respectiv. Reportajele despre incidentul de atunci, în care nepoata vota în locul dnei Nicolai, erau montate chiar cu muzică din Stan şi Bran. Să fi afectat treaba asta într-atât reputaţia liberalei încât să refuze preşedintele numirea ei ca ministru al Justiţiei? Să fim serioşi...
Dar ce făcea oare Norica Nicolai la începutul anului trecut?
Nu carecumva investiga suspiciunile de abuz în funcţie ale preşedintelui României? Nu era ea membru în Comisia parlamentară care a recomandat, până la urmă, declanşarea procedurilor de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu? Faimoasa şi controversata "comisie Voiculescu"?
Concluziile Comisiei? Printre altele, Traian Băsescu s-a făcut vinovat de "partizanat politic; a deturnat voinţa electoratului; a generat instabilitate politică; şi-a subordonat serviciile de informaţii; şi-a arogat dreptul la iniţiativă legislativă; a înfiinţat organisme paralele cu instituţiile constituţionale; a participat la şedinţele de guvern când nu erau probleme care ţin de competenţa preşedintelui; a favorizat diverşi agenţi economici; a comandat public procurorilor ce dosare să instrumenteze; a periclitat existenţa unei justiţii independente; s-a substituit judecătorilor; a acceptat efectuarea unor interceptări ilegale; a refuzat să numească în funcţie unii miniştri..."
Cum, cum? A refuzat să numească în funcţie unii miniştri?
Nepoata? Putea fi oricine sau orice. Băsescu nu iartă şi nu uită...
Friday, January 11, 2008
Ţintă: 100K articole RO pe Wikipedia
Iulian a lansat o provocare pe care o susţin din toată inima: să scriem pentru Wikipedia în limba română (în primul rând) şi să scriem pentru a depăşi pragul de 100.000 de articole în limba română - ceea ce va duce Wikipedia noastră :-) în lista contributorilor importanţi ai enciclopediei on-line.
Marţi, când ne-a chemat Iulian la treabă, erau 99.349 de articole.
În această dimineaţă (adică vineri) cifra ajunsese la 99.764.
Nu ştiu dacă această creştere este (şi) rezultatul interesului din blogosfera românească, dar cred că un pic de buzz n-are cum să strice.
Mă tem că va trebui să scriu şi eu... La cât de pedant sunt când îmi verific informaţiile, mi-e şi groază să mă gândesc ce înseamnă să alcătuiesc un articol pentru o enciclopedie, fie ea populară şi on-line.
Plus că intenţia asta începe cu o întrebare destul de ruşinoasă: la ce mă pricep eu, de fapt, pentru a-i învăţa pe ceilalţi?
UPDATE: Wikipedia RO a depăşit 100.000 de articole vineri seară. Mai mult ca sigur că unele vor fi şterse, prostii fiind, dar pragul a fost depăşit. Brava, Iulian, pentru idee!
Wednesday, January 9, 2008
Un sinucigaş BRB
Mi-e teamă că toată treaba asta cu SMS-urile nu se mai termină. Nu-i de-ajuns că de fiecare Crăciun, Revelion sau Paşti se doboară noi şi noi recorduri de cretinism în 160 de semne. Acum avem o nouă premieră. Primul bilet de adio al unui sinucigaş transmis prin SMS. Sau bilete, pentru că asta înţeleg, că bancherul care a şparlit 100 de mii de euro din seif doar ca să-i piardă la cazino a trimis mai multe SMS-uri chiar înainte să se arunce în cap de la etajul 8.
Mă întreb cum arătau. Poate "c plm, am pierdut banii :( dc? nuj dc, da e d kkt, akum tre sa sar dp bloc. mah, 10x la toti pt tot shi mami t pup :/".
Păi da, aşa mă gândeam şi eu - sinuciderile măreţe au luat sfârşit cu Socrate. Dar chiar adio prin SMS?
Mai prost e că omul va trebui să-şi plătească ultimele mesaje când va ieşi din comă. Pentru că, normal, la aşa adio, aşa deznodământ - sinucigaşul a scăpat cu viaţă... cât de cât.
Parcă văd că, la revenirea pe pământ, dă un mesaj în ceruri: "ftgtiimtii k n-a mers".
PS: pe de altă parte, şi serios acuma: cum a deschis ăla seiful de unul singur, că în filme ne arată că e cu mai multe chei de fiecare dată?
Monday, January 7, 2008
Un patron mişto
Iată-l pe Bill Gates în 10 minute de auto-ironie lucrată profesionist.
(via zoso & spinei)
M-am întrebat mereu de ce românii îşi pierd simţul umorului când se îmbogăţesc?
Sunday, January 6, 2008
Ce merită Videanu? Procedura nr. 3
Mă-ntreabă Sorina ce merită Videanu după nesimţirile în serie de săptămâna asta. N-aş fi dezvoltat, ca să fiu cinstit, dar mă preocupă unele comentarii defetiste şi pasive pe care le-am citit apropo de minciunile primarului general al Capitalei. Aceste opinii sugerează că "nu-i nimic de făcut", că "au mai greşit şi alţii", ba chiar că "noi suntem de vină, pentru că l-am ales".
Ăsta-i blestemul Mioriţei. Rămâneţi voi să vă ţină cununa/stelele şi luna. Eu aleg fluieraşul de soc/însă doar ca să huidui cu foc.
Adică, zău aşa! Între mine, ca alegător, şi primarul general, ca ales, este în vigoare un contract. În cazul de faţă, eu sunt angajatorul şi primarul e angajatul, eu plătesc şi el prestează, eu sunt şeful, da? Ei bine, dacă eu sunt şeful, chiar nu accept ca un angajat să-mi toarne minciuni în faţă, apoi să mă mai ia şi la mişto când îl prind cu ocaua mică.
Gândiţi-vă altfel. Se dau următoarele:
A. Un muncitor are o treabă urgentă de făcut. Muncitorul ignoră treaba şi o şterge de la birou la plajă (în Dubai).
B. Muncitorul e sunat de şef, îngrijorat că se agravează situaţia, care-l întreabă cum merge şi dacă totul e în regulă. Muncitorul îi răspunde că e în biroul alăturat, muncind pe brânci, în timp ce se află, de fapt, la 3.000 de km depărtare, pe plajă, sugând mojito.
C. Într-un târziu, şeful se prinde că a fost tras în piept şi cere explicaţii muncitorului. Acesta răspunde: "Mare scofală că am lipsit o zi! Oricum merge treaba fără mine!"
Ce acţiune întreprinde şeful? Alegeţi răspunsul corect:
1. Îl felicită că e şmecher şi-l dă exemplu colegilor. Îi măreşte salariul.
2. Îşi cere scuze că l-a deranjat şi-i mărturiseşte că-i vina lui, că doar el l-a angajat. Că veni vorba, îi măreşte salariul.
3. Îl dă în morţii mă-sii afară pe geam, cu un şut în cur.
Sau, pentru mioritici, o singură variantă:
0. Vrem să rămânem aşa. Vrem să zburdăm pe păşuni şi să vorbim cu oile, că numai ele ne pot înţelege. Vrem să aşteptăm în continuare ca orice nemernic în care am avut încredere să ne trântească o ghioagă în moalele capului. Avem o singură rugăminte: înainte să ne scoată creierii pe nas, să ne spună şi nouă, ca să-i compunem o baladă de mulţumiri. Ne place să ne umilim!
Deci: dl. Videanu, poftiţi în faţa ferestrei, sunteţi fericitul câştigător al procedurii nr. 3. Vă dorim un zbor plăcut până-n Dubai.
Saturday, January 5, 2008
Ce şnapan! Ce ordinar!
- Dv. aţi ieşit cu maşina pe străzile din Capitală?
- Sigur, sigur că da.
- Şi cum ne puteţi descrie situaţia din Bucureşti?
- Destul de greu, foarte greu.
- Cum v-aţi descurcat? Eraţi la volanul maşinii dv. sau...?
- Nu, eu am şoferul meu, care conduce.
Acest dialog (video) a avut loc joi dimineaţă la ora 9, în direct la Antena 3. Interlocutorii erau prezentatoarea de ştiri a postului, în studio, şi primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, prin telefon.
E cineva care nu pricepe? Primarul spune că a mers "destul de greu" prin Bucureştiul viscolit, un oraş în care se şi află la ora respectivă, "sigur că da", supraveghiind deszăpezirea.
Suntem cu toţii tâmpiţi sau ăsta e chiar cel mai jegos politician pe care l-am întâlnit vreodată?
La ora respectivă, Adriean Videanu era, foarte probabil, la plajă în Dubai. L-au prins Cotidianul şi Cancan cu minciuna - a aterizat la Bucureşti joi seară, la 23.05.
Cum Paştele mă-sii îşi permite să intre în direct, prin telefon, şi să spună că e la muncă, în timp ce se află la mii de km depărtare?
De ce mama dracului nu spune adevărul? Era simplu: "Domnişoară, m-a prins ninsoarea asta în concediu, ce să fac, sunt un nesimţit şi n-am verificat pe weather.com decât vremea în Dubai, nu şi la Bucureşti, dar mă întorc diseară, cu primul avion, asta e, acuma vin!" Ascultaţi încă o dată înregistrarea de pe site-ul Antena 3. Ascultaţi intonaţia când zice "sigur, sigur că da", când ne spune minciuna. Aţi mai pomenit aşa ceva?
Ia gândiţi-vă un pic. Unde aţi mai întâlnit obrăznicie ca asta? Nu care cumva aţi prins vreodată vreun hoţ de buzunare, prin tramvai, cu mâna-n buzunarul altuia? Nu v-a minţit în faţă? "Cine, dom'le, eu? Fugi, dom'le, eu doar eram p-aci, ce te iei de mine?"
Ce atitudine de rândaş prins cu botu'n făină, ce tupeu de şuţ pe Videanu ăsta! Ce ordinar!
Ce blestem ne-apasă...
UPDATE: Sorina redă un dialog purtat azi între Videanu şi un reporter A3 pe tema minciunii sfidătoare servite joi dimineaţă. Exact cum anticipa Zuzeta în comments, Videanu merge cu obrăznicia până în pânzele albe: "Nu am zis că am condus eu, ci şoferul meu". Adică, vezi Doamne, suntem proşti noi că nu ne-am prins, el rămâne şmecher că ne-a fraierit.
Cine l-o mai crede vreodată...
Friday, January 4, 2008
Vieaţa la mol (IV)
P-asta n-am văzut-o în viaţa mea, deşi am citit undeva... Unde oare? Nu care cumva bebe-Tarzan era hrănit de maimuţa maternă cu banane pre-mestecate? Ştiu că gorila respectivă îi aducea apă în obrăjorii-mblăniţi, dar oare şi papa bun cu vitamine? Parcă aşa era...
"Vieaţa la mol" e ca-n Tarzan, cu unele mici diferenţe. Adică maimuţa nu avea blană decât pe cap, în rest purta blugi negri cu strassuri, bustieră + push-up. Iar bebe-Tarzan era o bebe-Tarzaniţă, dar cu aceleaşi abilităţi vocale şi cu mii de Joule de energie neconsumată, pentru că se căţăra, implacabil, pe masa din restaurant, de fiecare dată când mami o trăgea jos. Şi mânca mâncare gata mestecată.
Mami şi-a luat o mare friptură cu o mare porţie de cartofi prăjiţi, adică exact ce a primit şi mini-Tărzăniţa, fată mare, deja, la 3 anişori.
De obicei nu casc ochii în farfuriile vecinilor, dar ceva nu era în regulă în tabloul vivant de ieri seară, de la Ruby Tuesday. Un gest repetat, la periferia vederii mele, ceva ilogic, ieşit din comun, ceva... era ceva.
Erau cartofii prăjiţi din farfuria mini-Tărzaniţei, mestecaţi unul câte unul, pe jumătate, de către mami cu strassuri, apoi scoşi din gură, supţi uşor pentru a nu fi prea umezi (presupun) şi îndesaţi în guriţa copilei. Unul câte unul, rapid şi eficient, cu un gest îndelung exersat, automat.
Mi-a căzut falca, nene, pe cuvântul meu, n-am văzut aşa ceva în viaţa mea. O fi vreo modă nouă, vreo filosofie d-asta de nutriţie modernă de care n-am auzit?
Dacă e, sigur e ceva cu vegetarieni. Carne nu i-a dat.
Thursday, January 3, 2008
Mitocanus turisticus
M-am întrebat adesea ce-o fi fost în mintea Lui când ne-a creat. Adică ce-L preocupa cu adevărat, de-am ieşit aşa de... cum să spun... surprinzător de variaţi în defecţiuni.
În mod evident, n-a avut vreun model sau vreo matriţă, şi ştim că nu avea nici cine ştie ce exerciţiu în materie. Toată afacerea a fost la prima încercare, cum I-a picat pe moment, şi uite rezultatul. Fiţi cinstiţi, L-aţi lăsa să vă facă o omletă, măcar, la cum arată lumea? Adică, priviţi în jur - nu vi se pare că printre creaţiile Sale sunt cam prea multe creaturi?
M-am gândit mult la El şi la bipezii Săi în ultimele zile. Am avut şi timp, ce-i drept. Ore-n şir, zgâlţâit prin câte un autocar, în intimitatea traumatizantă a grupurilor de turişti all-inclusive. Nici nu mi-aş fi închipuit că tipologia mitocanului poate fi atât de rămuroasă. Dar totul poate fi clasificat în trei mari familii de exemplare ale aceleiaşi specii. Specia mitocanus turisticus.
Iată-l pe cel mai mic dintre ei: mitocanus infantis. Vine sub formă de mini-biped obez, dotat cu un set de corzi vocale malformate şi gâtlej adânc ca iadul. Se exprimă numai prin răcnete, urlete şi guiţături, la un volum setat din fabricaţie pentru trezirea morţilor. Are comportament de rachetă sol-sol, este la înălţimea potrivită pentru a-ţi fărâma - mă scuzaţi - coaiele cu căpăţâna-i de fontă şi va încerca asta în fiecare din clipele tale de neatenţie. Fiind într-un club all-inclusive, este încurajat de tăticu' şi mămica să halească hârdaie de mâncare, să sugă hectolitri de suc şi să arunce pe jos tot ce nu poate înghiţi, adică peste 90% din ce şi-a pus în farfurii. Inevitabila indigeste este pusă pe seama mizerabilelor de gazde iar doctorul va fi, întotdeauna, un cretin, pentru că nu-l poate vindeca instantaneu.
Mitocana megamachiata este, de multe ori, vinovată pentru apariţia exemplarelor de mitocanus infantis (infracţiune care-i este reamintită de consort adesea, de preferinţă în public: "l-ai vrut, acu' să te speli pe cap cu el, fă!"). Aşa cum îi arată numele, mitocana megamachiata preferă culorile vioaie, inspirate din penajul pupezei, pe care le poartă oriunde şi oricum. Cel mai des întâlnite exemplare se prezintă sub formă de grăsimi împachetate în trening mulat, alb cu scris auriu, plus tricou ciclamen cu strassuri. Ele sunt adesea încălţate cu sandale argintii din plastic, numai bune pentru căţărarea pe bolovani. Pe faţă sunt vopsite inevitabil cu substanţe vesele, tip şerbet. Părul este, de obicei, mort, uscat şi colorat precum un boschet de imortele. Mirosul e indescriptibil şi irepetabil, deşi îl vei recunoaşte de fiecare dată ca o violentă combinaţie de parfum la sticlă şi transpiraţie la borcan.
Regele acestei lumi în expansiune este însă, neîndoielnic, mitocanus blingblingus, care ne domină concediile precum Tyranosaurus Rex propriul biotop de dinainte de meteorit. Mitocanus blingblingus trăieşte după reguli stricte, ce-i definesc făptura şi faptele. De exemplu, nici unul dintre lanţurile de aur de la gât nu poate fi mai scurt decât lanţul de wc şi nici mai uşor ca bucile consoartei. Părul nu se poartă niciodată negeluit, ceea ce se obţine fie cu pomezi chinezeşti parfumate, fie direct cu sudoare, în funcţie de oportunitate. Abundenţa flocilor de pe spate trebuie să fie egală sau mai mare ca abundenţa vegetaţiei de pe piept. Burta este, necesarmente, cel puţin egală sau oricât peste dimensiunile cerute ca să nu şi-o mai vadă decât în oglindă (la maximum de elongaţie, ceea ce nu-i prea mult, după convingerea exprimată cu glas tare atât de nevastă cât şi de soacră). Şlapii îi sunt lipiţi de tălpi încă de la naştere, la fel cum şortul trei-sferturi trebuie că-i e lipit de cur, ca o a doua piele, dar din fâş. Gura se foloseşte pentru următoarele patru activităţi de bază: mâncat, băut, râgâit, scuipat (în ordine întâmplătoare). Mâinile, în schimb, n-au decât două funcţiuni de bază: desfăcut sticle de bere şi scărpinat între picioare.
Familiile din specia Mitocanus turisticus au comportament gregar. Ele se recunosc de la distanţă, foarte probabil printr-o combinaţie de semnale vizuale şi comportamentale. Sunt specii care nu se află niciodată în căutarea propriului teritoriu, poate şi pentru că toată lumea li-l cedează imediat ce-şi fac apariţia, pe plajă, la restaurant, în piscină. Remarcaţi, vă rog, golul ce se face în jurul lor de fiecare dată când se apropie.
Dar spune-mi, Doamne, unde să fugi de mitocanii ăştia într-un autocar?
