Protestul Adoratorilor Prostiei

Pe la începutul anilor '90, nou-nouţa libertate a protestului public a făcut multe victime printre adoratorii Prostiei.

Un tânăr jurnalist intervieva, la un moment dat, un alt grevist al foamei din nesfârşita serie a anului respectiv. Grevistul părea încă destul de bine hrănit, dar poate că protestul era abia la început.

- Ce revendicări aveţi dumneavoastră?
- Să nu mai fie comunism, dom'ne, că ne-am săturat. Să fie democraţie, să fie egalitate.

Jurnalistul, oarecum confuzionat, s-a străduit cu onestitate să lămurească lucrurile:

- Staţi un pic... Astea sunt treburi generale. Concret, ce solicitaţi dvs? Adică ce cereţi?
- Păi v-am zis: să fie democraţie în ţara asta, să nu mai fie comunism, să fie bine, să fie bine la toată lumea, mă-nţelegeţi? Să nu mai fie Securitate, să fie pace, să fie prosperitate, că ne-am săturat. Asta cer, ce-i aşa de greu? De-aia fac greva foamei.

Presupun că acel grevist al foamei a supravieţuit (la fel ca toţi ceilalţi) şi că s-a înscris într-un sindicat - eventual în cel al camionagiilor. De fapt, sunt aproape convins că acel grevist al foamei a iniţiat protestul transportatorilor, care a dus zilele acestea la blocarea centurii Capitalei de şoferi de TIR care cer, nu-i aşa, nimic mai mult decât să fie bine la toată lumea, să fie drumuri bune, să fie siguranţă la volan, să nu mai fie taxe, dom'le, să fie benzina ieftină. Să fie prosperitate, de-aia protestăm aici.

Protestul camionagiilor înnebuneşte un oraş întreg. Zeci de mii de oameni întârzie la muncă, la medic, la întâlniri doar pentru că şoferii de TIR pot să-i chinuie. Camionagiii de pe centura Bucureştiului sunt o plagă, o viitură de prostie agresivă, o interdicţie subită injustă şi nejustificabilă.

Protestul lor mai e şi un strigăt disperat către forţele de ordine: aplicaţi legea cu severitate asupra noastră, pentru că, uite, o încălcăm ca nesimţiţii, băgaţi-ne la puşcărie pentru mizeria asta. Faceţi din noi un exemplu, spun de fapt aceşti năvălitori motorizaţi, pedepsiţi-ne, pentru că, altfel, vom reveni şi mai mulţi.

Şi vom fi un exemplu pentru toţi cei nemulţumiţi de ora la care răsare mâine Soarele (şi nici nu vă-nchipuiţi cât de mulţi au problema asta zilnic, mult mai mulţi decât cei deranjaţi de voci interioare, carevasăzică).

Vecinii mei de bloc şi cu mine am avea cereri mai modeste, de pildă. Dacă şoferii de TIR scapă nepedepsiţi, am putea încerca şi noi ceva. Am vrea să blocăm şi noi bulevardul Unirii vreo două-trei zile, ca să se asfalteze, în sfârşit, aleea din faţa blocului unde, în vremurile lui Ceauşescu, s-a turnat într-o vară un strat provizoriu de beton. Şi să vină Tăriceanu, să vadă şi el. Şi poate şi Băsescu, el e mai simpatic, orice s-ar spune.

Credeam că povestea asta cu libertatea interpretată ca o cale pentru a-ţi abuza concetăţenii s-a stins odată cu ultima mineriadă.

Numai că, iată, Prostia găseşte mereu adoratori plini de vigoare.