Ce-o fi cu mania asta a a "ceasurilor publice" în Bucureşti? Mi se pare mie sau primarii au o obsesie cu fugit irreparabile tempus? Sunt din ce în ce mai multe, prin parcuri - dintr-alea "florale" - pe la intersecţii mici sau mari - ceasuri "electronice", electrice, cu sau fără termometru, cu sau fără calendar... Ce-o fi cu aşa o lipsă de imaginaţie?
Am mai văzut azi o construcţie dintr-asta fără noimă, la colţul dintre Ştefan cel Mare şi Tunari. Trei stâlpi placaţi cu marmură bejulie susţin o cutie neagră de tablă şi plaştec. Normal, ceasul nu funcţionează - dar mai trist e că nimeni nu se prinde. Pentru că nu interesează pe nimeni ceasul ăla.
Treaba asta cu orologiile în pieţe era la modă în Europa pe la 1600, zău aşa. Un cadou făcut de noua burghezie comunităţilor. Sau chiar cadoul pe care şi-l făceau comunităţile lor înşile, ca să-şi aducă aminte că timpul este egal pentru toţi, inclusiv pentru cei care nu-i puteau măsura curgerea cu o precizie mai mare decât a anotimpurilor (fapt care dăuna productivităţii breslelor, neîndoielnic).
Dar acum? Scuzaţi-mă, dar mai e cineva care să n-aibă ceas? Adică Armata Roşie "davai ceas, davai palton", s-a tirat de pe-aici de ceva vreme, cu tot cu ceas, cu tot cu palton (şi cu altele ce i-au plăcut), nu vi se pare că ne-am revenit suficient - măcar în privinţa asta?
Vă daţi seama ce edili fără viziune...
"Avem nişte bani, dom' primar, poate punem o sculptură..."
"Dă-o dreacu de scluptură, Mardare, vrei să ne înjure toţi că nu e bună, nu-i modernă, nu-i ce trebuie?"
"Păi, dom' primar, vorbim la Uniunea Artiştilor..."
"Lasă-i dreacu de artişti, asta ne mai trebuie acuma, ne băgăm în gura lumii... Artă avem noi nevoie... Pune-le un ceas la intersecţie, Mardare!"
"Da, dom' primar, un ceas. Da' să ştiţi c-am mai pus 10 anul trecut."
"Lasă, Mardare, nu te mai da tu deştept. Toată lumea are nevoie de ceas. Ai ceas, Mardare?"
"Da, dom' primar."
"Vezi că ai nevoie? Dacă n-ai avea ceas, n-ai avea nevoie, nu? Şi eu, şi tu, şi ţaţa Floarea avem nevoie de ceas. Democraţie, Mardare, egal pentru toată lumea. Uite, le dă primăria ceas, să nu se mai plângă."
"Da, dom' primar."
"Şi să scrie jos cine l-a făcut."
"Electroprecizia?"
"Mardare, eşti prost?"
Thursday, April 24, 2008
Ia mai puneţi câte-un ceas, măi, hăi!
Posted by
Someone
at
15:32
Labels: Stop-cadre
Subscribe to:
Post Comments (Atom)


12 comments:
LOOOL!!!
Cred ca e mai degraba o incercare de a decongestiona traficul: prea multe intilniri la 5:30 la Universitate....
ceasul din rondul de la universitate mai arata si ca mai sunt zile pana la aderarea la ue.
Eu zic sa postezi si "mai putin inspirat"...o sa ne plictisim de noi insine laudandu-te :)
Bre, le-a intrat în cap oamenilor o chestie auzită de ei în avion, pe când îşi plimbau metresa la can ( asta e o mamaie franţuzoiacă). Că cică dacă eşti fiţos după ceas şi curea se cunoaşte.
Aşa că ceasuri la greu, bre. Şi cum se poartă ceasurile mari, na, ceasuri, tati. Acu' dacă ăla din avion zicea " centură" în loc de curea, poate se lăsă şi cu nişte asfalt ( pe centură, evident). Da' a zis curea. Şi cu rea administraţie a rămas oraşul. Că aşa zice fiţa.
În ceea ce mă priveşte, articolul a început cu : "Avem nişte bani, dom' primar, poate punem o sculptură..." :)) Iar faza cu Electroprecizia şi cu...Mardare e bestială!
Ţi-am spus că ai finishuri puternice, Vlad? :D
Sprâncenate, Kmi, mulţam.
Mădă: lol, la asta nu m-am gândit. Se mai întâlneşte cineva la Universitate?
Anonim: nu cred asta... nu pot să cred...
Mordechai: O să avem un subiect duminică la Antena 3 despre sute de clădiri ameţitor de frumoase în Bucureşti care sunt abandonate/pe cale de a fi demolate. E revoltător. Avem zeci de fotografii, ţi se rupe sufletul.
Innu: me blushing heavily.
Mordechai: adică la Săptămâna de Ştiri - de! old habits die hard :-)))
Mie îmi plac mult tabelele electronice scumpe, foarte scumpe(pe lângă sediile APM din oraşele mai mari), care afişează compoziţia aerului pe care-l respirăm. Nu înţelegi ce scrie pe ele dacă n-ai un master în chimie. Nu era mai simplu să nu dea câte 45 de mii de euro pe o tabelă şi să cumpere cu 100 de euro o tablă neagră şi multă multă cretă, cu care să scrie "aer curat" sau "aer naşpa", ori ceva asemănător?
Paşte fericit!
tare, mardare, nimic nu'ntelege!
oricum, mai bine ceasuri decat o pereche de c...aie infipte'ntr'un stalp ascutit, precum acea minune artistica din fata fostului CC :))
au avut de ales: ceasuri, turnuri ori statui. Acuma spuneti si voi, daca ar fi fost statui nu era galceava mai mare decat cea care s-ar fi putut naste in cazul in care s-ar fi intrebat mai-marii ce ora sa arate ceasurile? GMT? Pacific Time sau ora Moscovei? Mai bine asa, zau, dar tot intarzie lumea la intalniri.
Da, da. Ştiu eu unde să te găsesc duminica. Că sunt vigilent foarte.
Lasă că acele clădiri vor fi retrocedate, apoi declarate de utilitate publică, naţionalizate şi incluse într-un parteneriat public-privat. Ups ! Am spus ceva greşit ?
Post a Comment