Cum funcţionează legea compensaţiei

Oamenii sunt iremediabil naivi. Ei îşi închipuie că legea compensaţiei funcţionează doar în avantajul lor - dacă li se întâmplă ceva rău, sigur urmează şi ceva bun.

Mi-e teamă că reciproca e perfect valabilă, cel puţin în cazul meu. De fiecare dată când fac o faptă bună, o păţesc aproape imediat. Problema e că nu mă pot abţine să nu recidivez, în ciuda tuturor dovezilor pe care le-am încasat de-a lungul anilor.

Aşa că aseară, când grupul de străini mi-a mulţumit în cor, într-o engleză aproximativă care n-a putut anula entuziasmul strângerilor de mână, m-a trecut un fior rece. N-o să intru în detalii, o să spun doar atât - mi-am dat seama că urmează ceva rău când unul dintre ei mi-a spus "you are a good human!". Deci un om bun, cum ar veni, iremediabil naiv şi supus legii compensaţiei în sens invers.

Acasă, în cutia poştală, mă aştepta o scrisorică de la Administraţia Financiară a Sectorului 3, prin care eram informat că urmează să fiu executat silit.

E un non-sens încă din primele rânduri. Nu cunosc execuţii de bună voie, iar în relaţia cu Fiscul nu poate fi vorba de altceva decât de supuneri silite, ce să mai vorbim.

Potrivit Fiscului, aş avea restanţe la nişte datorii faţă de statul român. Cu întârzieri, penalităţi, amenzi şi acumulări, suma respectivă a ajuns, în 6 ani (!) la o sumă frumuşică - cam cât un concediu în doi în Thailanda, în plin sezon, de exemplu.

Mă rog, Thailanda era oricum prea departe.

Fiscul, în clasica sa atitudine misterios-ameninţătoare pe care probabil că a aflat-o din manualele de proceduri ale Gestapo, îmi mai comunică şi faptul că nu este obligatorie audierea mea în cazul respectiv, doar că voi fi executat silit dacă nu plătesc sau nu fac dovada stingerii datoriilor în termen de 15 zile.

În acelaşi termen, pot contesta în instanţă decizia lor.

Minunat. Urăsc legea compensaţiei la fel de mult ca tribunalele şi aproape la fel de mult ca Fiscul.

Aşa că am dormit cam repede azi noapte şi, de dimineaţă, am purces la telefoane. Ştiţi că bugetarii au liber zilele acestea, nu? Ei bine, nu toţi, cu multă insistenţă îţi răspunde, în final, cineva, undeva.

Nu e nimic clar, evident, doar trăim în România. Un funcţionar al Administraţiei Financiare presupune, totuşi, că ar fi ceva legat de impozitul pe venitul global de prin 2002. IVG, carevasăzică...

Brusc, mi-am adus aminte de o scenă care ar putea explica lucrurile.

Am plătit ani la rând, cu ura aferentă, IVG statului român. Ani la rând, cu sacoşica cu bani, că nu mergea prin card, aceluiaşi domn cu ochelari groşi, stând cu orele la coadă, răbdător, să ajut statul român să-şi ia şi el o flotă de BMW-ee, viloace şi deplasări de protocol (inclusiv în Thailanda).

Într-unul din aceşti ani, domnul cu ochelari groşi m-a informat că nu plătisem pentru anul precedent. M-am zburlit la el. Portofelul meu ştia mai bine ce cură bruscă de slăbire suferea anual, la plata IVG. Normal că plătisem, să facă bine să nu glumească aşa, da? S-a dus să caute "dosarul". A venit după jumătate de oră, fără. Mi-a spus că "nu-l găsesc acuma, dar o rezolvăm". Eu, naiv, l-am şi crezut.

Luni mă duc la Administraţie, să-l reîntâlnesc pe domnul cu ochelarii. Dacă auziţi că un domn inspector învaţă să zboare de la etajul 3, să ştiţi care-i treaba, atât vă zic.

Şi, firesc, acum mă duc să caut un copil dintr-ăla nevinovat care cerşeşte cu căţeluşi în braţe prin intersecţii, să-i sparg capul şi să-i rup picioarele. N-am nimic cu el, desigur, dar aţi uitat cum funcţionează legea compensaţiei?

UPDATE, LUNI: Cum presupuneam, cineva era cu capu-n nori la Administraţia Financiară. Aceeaşi sumă figurează, pe anul respectiv, o dată plătită, o dată neplătită. Ghici ce variantă au ales oamenii de la Fisc?