Biluţe de fluturaş

"Generalizezi" îmi spune un amic, remarcându-mi dezgustul de politică. "

Ba nu generalizez, doar constat generalizarea ipocriziei politice. Iată o mică dovadă amuzantă:

15 februarie 2007. Adriean Videanu prezintă o înregistrare video care-l arată pe pe senatorul (!) PRM Dan Claudiu Tănăsescu (da, chiar fostul baron al feudei Mogoşoaia) votând de două ori la Moţiunea Macovei. Omul dă satisfăcut cu bilele în urne, sub ochiul camerei video, şi este prezentat ca dovada maximei ipocrizii politice. Cine ţipă ca din gură de şarpe? Democraţii. Ei, bravos naţiune!

31 mai 2007. Bogdan Olteanu şi Nicolae Văcăroiu, preşedinţii celor două camere, returnează grupului parlamentar democrat moţiunea de cenzură depusă mai devreme. Motivul? Senatorul (!) independent (PLD) Gheorghe Flutur (da, chiar fostul ministru combatant al Frontului Naţional al Gripei Aviare) a semnat de două ori. Prima dată apare ca Gheorge Flutur, apoi ca Flutur Gheorghe, ca să nu se prindă nimeni, nu-i aşa, domnu' senator? Democraţii bâiguie, într-un comunicat, că este vorba de "o eroare". Ca să vezi, "eroarea" a oferit numărul minim de semnături necesar pentru depunerea documentului - iar descoperirea ei a trimis-o la Marele Coş. Fatalitate, monşer!

Nu văd nici o diferenţă.

UPDATE: Nu s-a terminat. Peste noapte democraţii l-au convins pe Nati Meir (da, miliardarul în dolarii luaţi cu sacul de la pomul lăudat) să semneze el în locul lui Gheorghe Flutur (sau Flutur Gheorghe, sunt confuz...). A venit Meir, a plecat Lupoi (da, taman căpitanul isteric al revoluţiei Televizate, fost PRM, acum PNL). Lupoi şi-a retras semnătura iar moţiunea a fost re-retrimisă democraţilor. Bogdan Olteanu dixit: "suntem în continuare într-o situaţie jenantă pentru Parlament". Pentru Parlament? E jenant pentru oricine cu bun simţ, ce Dumnezeului!

citeste in continuare...

Asumarea ipocriziei

Există, încă, două ieşiri din fundătura politică în care ne-a împins preşedintele jucător: compromisul şi ruptura. Un lux al alternativei ce nu merită irosit.

Compromisul echivalează cu asumarea publică a poftei de ciolan ce seacă la lingurică politicienii României, înfăţişarea fără camuflaj a tuturor Caţavencilor, Brânzoveneştilor şi Dandanachilor ce sugrumă neamul. Până la urmă, nu s-ar face gaură-n cer, ar fi doar o spectaculoasă desecretizare a arhivelor lui Polichinelle. Adică, zău aşa, pe toţi lupii îmbrăcaţi în blană de oaie îi trădează balele, n-ai ce-i face.

Aşadar, PSD la guvernare, cu binecuvântarea lui Traian Băsescu, ar fi măcar o dovadă de onestitate. Politicienii ar recunoaşte, în sfârşit, că sunt ceea ce sunt: o Mare Adunare Naţională a Ipocriţilor, în care nu mai există nici măcar cuvenitele excepţii care întăresc regula. Citesc indignări pe această temă, aud exclamaţii de oroare: "cum? carevasăzică e trădare?". Mă rog, stimabililor, a cui trădare faţă de cine? Trebuie să crezi ca să poţi fi înşelat, trădat, păcălit, şmecherit, aburit, îmbătat de lacrimi de crocodil şi asurzit de bubuituri răsunând din piepţi de-aramă. Celor care o vor păţi, mai devreme sau mai târziu, le reamintesc că "trebuia să li se întâmple odată". Mai bună o minciună recunoscută, decât un adevăr ascuns. Sus compromisul, jos minciuna!

Mai e şi ruptura ca soluţie: alegerile anticipate. Îi dau dreptate preşedintelui României, e varianta cea mai bună. E bună pentru preşedinte şi pentru PD, pentru că astfel vor lua tot ciolanul numai pentru ei, urmând să sugă măduva după plac încă minimum un cincinal de-acum încolo. E bună şi pentru mine, ca votant auto-suspendat, deoarece fenomenul socio-politic Traian Băsescu (aşa cum l-a descris CTP) s-ar consuma liber, în timpul cuvenit, permiţându-ne să evoluăm, măcar, într-o direcţie oarecare, ceea ce e oricum preferabil înnămolirii de-acum.

Ard de nerăbdare să-i văd pe democraţi la Palatul Victoria, singuri, cu mâna preşedintelui republicii protejându-le creştetele firave de responsabilitatea guvernării. Ei bine, da, acel preşedinte care s-a scuzat mereu că nu poate face pentru că nu are toată puterea, nici măcar când i-a fost oferită pe tavă, cu măr copt în bot, "prin voinţa lui Dumnezeu" (Doamne, iartă-mă). Acel preşedinte provenind dintr-un partid care nu a reuşit niciodată să guverneze, în schimb s-a priceput de minune să destructureze guverne.

În fond, şi în acest caz se poate aplica teoria răului cel mic, care învârte politica românească-n cerc din 1990 încoace. De ce ar fi mai răi democraţii decât pesediştii? Doar provin din acelaşi trunchi.

citeste in continuare...

Preşedintele tuturor şmecherilor

Aaaaah... mare şmecher, ne cunoaştem de-o viaţă!

Te-am întâlnit în clasa a doua, când mi-ai cotrobăit în ghiozdan după sendvici. Mi-ai bolborosit că ţi-e foame, morfolind gustarea mea pentru recreaţia mare. Mi-ai rupt cămaşa când am încercat să-mi iau înapoi ce-mi aparţinea. Ai plecat râzând de umilinţa mea. Aş fi vrut să-ţi sparg faţa, dar nu ştiam să fiu ca tine.

Ne-am revăzut mereu de-atunci. Ţi-au plăcut cărţile mele, bune de aruncat peste gard, bicicleta, bună de luat cu orele pentru o plimbare pân-la colţ şi-napoi, fisele de trei lei din buzunarele mele, locul meu de pescuit, scaunul din cinematograf, ţigările, câte o brichetă mai mişto - şi, în general, tot ce-ai crezut că ai dreptul să iei fără încuviinţare.

Eu, unul, un bleg, învăţat de tata să nu mă iau la bătaie, să nu fac scandal, să nu fiu nesimţit, să las de la mine. "Nimeni nu moşteneşte pământul, băiete". I-am mai încălcat porunca, recunosc. O dată ţi-am rupt o mână (asta s-a lăsat cu un 8 la purtare), altădată ţi-am dat borşul (asta s-a lăsat cu o morală în faţa clasei). Tu, drept răspuns, mi-ai spart buza, mi-ai crăpat capul cu o cărămidă, mi-ai mutat falca din loc şi mi-ai tăiat de mai multe răsuflarea cu câte un picior bine plasat în plex. Scorul întâlnirilor noastre: până acum m-ai bătut de mi-au mers fulgii, şi-acum suntem deja în repriza a doua.

Să fiu cinstit până la capăt: n-ai fost mereu violent. Adică mitocănia, nesimţirea, jegoşenia ta nu sunt însoţite mereu de o argumentaţie fizică tranşantă. Când te bagi în faţa mea la o coadă, nu baţi pe nimeni. Când îmi tai faţa în trafic cu gipanul, cel mult îmi tragi o flegmă cu şaorma pe parbriz - şi nu mă iei la bătaie decât dacă am obrăznicia să răspund. Când îţi iei o ştampilă peste rând, dai şpagă, nu palme. Când îţi tragi banu' gros de la stat, făcând din leafa ta de bugetar bacşiş pentru frizer, taci ca porcu-n păpuşoi. Ţipi numai în autobuz, când te-apuc de încheietură, exact când îmi tai geanta. Ştiu că dacă ţi-ai rupe piciorul când mi-ai sparge casa, m-ai da în judecată pentru că nu te-am avertizat că e podeaua udă. Pentru că de fiecare dată când eşti prins, ai acea şmecherie instinctivă, de a răcni din bojoci "hoţul!". Orice om cinstit s-ar înroşi, măcar, ar fi o clipă descumpănit, măcar, poate ar tăcea, vinovat... Tu nu, tu te scoţi din orice, oricum, cu tupeu. Şarlatanule, impostorule, ce şmecher eşti!

Ştim împreună că tu nu păţeşti nimic, niciodată. Mi se pare corect. Tu eşti şmecher, eu nu. De altfel, aşa te-am recunoscut de fiecare dată, sub multiplele tale deghizări: "Ia ţipă, mă, ce-o să faci? Ia cheamă miliţia mă, ce-o să fie? Ia fă scandal, mă, ce-o să se-ntâmple?". Păi, tu ştii mai bine, ai dreptate: pot să ţip cât vreau, să chem poliţia, să te dau în judecată, să scriu la ziar, să-mi dau foc în piaţa publică. Nu se-ntâmplă nimic, pentru că tu eşti cel mai şmecher.

Ştiam eu c-o să ai succes în viaţă. Mai puţină muncă, oleacă de învârteală, un şiş în spatele prietenului, taman când îi spuneai că-i cel mai bun, o semnătură neguroasă din tinereţe pierdută la maturitate, un contract grăsun ici, o căsuţă colo, gălăgie maximă când e de abătut atenţia, pâş-pâş când e câte o tocmeală cu fereală, vorb-aia, iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, una are, alta n-are, unde-i aia marcatoare.

Dar aşa mare... Aşa de mare nu-mi închipuiam că vei creşte. Atât de mare încât întuneci orizontul, slăvit padişah al tuturor şmecheriilor! Unde calci tu, se sfarmă cinstea-n mii fărâme, unde te culci tu, se umflă funcţiile-n stat, unde respiri tu, se-mbată dănţuind poporul!

Cât despre mine, comandante, află că rămân acelaşi bleg mioritic căruia i-ai şmanglit sendviciul, mereu umilit de şmecheri. Cu sinceritate îţi spun că, în timp ce tu înfuleci ce-ai furat, încerc şi eu să-ţi mestec minciunile dar, oricât m-aş strădui, nu pot înghiţi ce-mi oferi.

Nu ştiu cum dracu', dar nu-mi provoci în schimb decât un scuipat. Scuzele mele pentru asta şi grijă mare să nu te-neci în el.

citeste in continuare...

Totuşi, ce-nseamnă să avem noroc

Nu mă pot împiedica să nu mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă preşedintelui României i s-ar fi părut că Andreea era evreică.

citeste in continuare...

Generaţia de sacrificiu alege libertatea

În sfârşit, despre absenţa de la vot, ce m-a frapat încă de sâmbătă seară.

Jurnalul Naţional scrie despre Poporul cel Mare, 10 milioane de oameni care n-au votat, deci pur şi simplu nu s-au ars la incandescenţa acestei campanii, aşa cum am perceput-o noi, cei aproape de ea.

M-am înşelat, aşadar. Tot vacarmul a fost în capul nostru, cei care încă mai credem că politica ne afectează viaţa. Era simplu de intuit, dar am fost orb - şi cred că n-am fost singurul, dar asta e o altă poveste.

Cine a anticipat absenteismul? Ei bine, tocmai staţiile mari, zi de zi, o lună-ntreagă. Antena 1 şi ProTV au făcut super-audienţe în ziua suspendării. S-au păcălit când au încercat să repete figura, ocupându-se de subiect şi a doua zi. Apoi au renunţat - nimic nu spune mai pur şi dur că boborul politicienlor e sătul până-n gât de politicieni decât lipsa lor din ştirile de la ora 19.

Cine a rămas să comunice temele campaniei? 3 posturi de nişă cu audienţe de fisură şi, pe ici pe colo, nişte emisiuni la postul public. Vreo 5 ziare, dintre care unele se căznesc să-şi ascundă ruşinea tirajului sub frunzuliţa "quality". Oareşce bloguri şi forumuri - adunând public abia cât un cotidian de la mijlocul plutonului. În acest alambic de audienţă limitată, politicienii, analiştii şi victimele lor, publicul polarizat, au fiert 30 de zile pentru a produce doar o absenţă record.

Publicul a ştiut totuşi că preşedintele a fost suspendat de către parlament - sondajele de calibrare pre-referendum au arătat asta, 90% dintre cei întrebaţi erau informaţi. Doar informaţi, nu şi cuceriţi.

Ştiu că s-a prăbuşit un avion, aveam vreun prieten în el? Ştiu că a fost un accident, toate rudele mele sunt bine? Ştiu că politicienii se ceartă, să fie de capul lor.

De ce n-am convins, noi toţi cei agitaţi şi preocupaţi şi implicaţi? De ce n-am convins lumea, nu neapărat să salveze patria în pericol, aşa cum fiecare parte a urlat din răsputeri pre limba sa, ci măcar să iasă la vot?

Pentru că patria a fost de prea multe ori în pericol în ultimii 80 de ani, şi a supravieţuit, cum a putut şi ea, politicienilor cărora le-a fost încredinţată (sau care au găbjit-o, după caz). România a fost secată de generaţii de sacrificiu. Românii au fost sacrificaţi de Carol al 2-lea, de Antonescu, de Groza şi Vîşinski, de Gheorghiu-Dej, de Ceauşescu, de Iliescu, de cei trei prim-miniştri ai lui Constantinescu... Fiecare cu minunata lui societate nouă populată de oameni nou-nouţi, cu reforma lui, cu tranziţiile şi inflaţiile şi abuzurile şi nedreptăţile şi încordarea lui, haideţi români, încă un efort, încă un pic, e acum ori niciodată şi dup-aia ne-am scos, va fi bine şi tot românul să prospere.

Uite că această generaţie de sacrificiu a ales libertatea. Generaţia de sacrificiu a ales concediile în Europa şi maşinile luate în leasing şi creditul instant şi salariile mai mari şi hypermarket-urile şi cardurile de salariu şi DIY şi o viaţă mai bună fără politicieni.

Generaţia de sacrificiu a auzit că politicienii s-au încăierat pentru voturile ei şi s-a amuzat la o bere, în weekend, că scandalul a continuat chiar şi după ce le-a tras ţeapă.

Cel mai mişto e că ăştia încă nu s-au prins.

citeste in continuare...

Train Băsescu se reconfirmă

Voiam să scriu despre rezultate, despre participare la vot, despre un război de tranşee unde avansurile de 20 de metri sunt prezentate ca victorii decisive.

Nu mă lasă (deocamdată) preşedintele României.

Cabotini ca el am mai văzut. Preşedintele lasă presa să afle unde se duce, ca televiziunile să-l filmeze "popular", la coadă la casă, împingând cărucioare, plecând cu mica sa maşină nemţească, nu înainte de a se plânge că e hărţuit de reporteri, ca să compătimească tot telespectatorul cu bietul şef de stat. Nu-i nou, e dealtfel evident şi, mai mult, presa intră cu bună ştiinţă în acest joc. În ciuda a ceea ce cred unii/alţii, reporterii de ştiri nu dau doi bani pe imaginea unui politician, nu vor să-l facă nici mai deştept, nici mai prost decât e, vor numai să nu piardă un subiect, să se laude cu o exclusivitate şi să scape de frecatul ridichii, în redacţie, când sunt întrebaţi "da' tu unde erai, mă?".

Dar cabotini care să-şi pompeze singuri şuturi în dos, chiar în timp ce câştigă cacealmaua, mai rar.

Urmărindu-l pe preşedintele României în Selgros, Andreea Pană a acţionat potrivit tuturor regulilor: acelea prin care preşedintele se lasă filmat ca să apară la tv şi să se plângă apoi că e filmat, pentru a maximiza profitul de imagine, cât şi acelea prin care a obţinut o exclusivitate, măruntă până la un punct, dar măcar una care a salvat-o de frecarea ridichii în redacţie.

Andreea a respectat şi restul legilor: a menţinut distanţa faţă de subiect, nu a pus mâna, nu a împiedicat subiectul să facă ce voia să facă. A oprit înregistrarea în momentul în care subiectul i-a cerut-o - iar aici a dat dovadă, chiar, de exces de zel.

Apoi Andreea a ieşit din magazin şi, pentru că toată presa rămasă afară îşi pornea camerele, a făcut-o şi ea.

Iar preşedintele României a întins mâna şi, cu o iuţeală nepotrivită cu solemnitatea funcţiei pe care o deţine, i-a şterpelit acestei jurnaliste telefonul.

După care l-a băgat în buzunar.

După care făptaşul a plecat cu tot cu telefon, deşi jurnalista îl cerea înapoi.

După care a făcut-o "ţigancă împuţită", răspunzând unei întrebări a soţiei sale, evident mai îngrijorată decât domnia sa de consecinţele faptelor lui.

Şi toate acestea au fost înregistrate, pentru că preşedintele nu oprise telefonul. A făcut-o mai târziu, umblând probabil în setările unui obiect care nu-i aparţinea. Poate s-a amuzat citind mesajele salvate, poate s-a uitat la fotografiile memorate, poate şi-a copiat nişte numere de telefon, putem presupune orice. Sau poate că n-a făcut nimic din toate acestea, dar cine l-ar mai crede acum?

Doi puşti inteligenţi au recuperat înregistrarea ştearsă cât aparatul s-a aflat în posesia preşedintelui. În redacţie, insulta scuipată pe gura preşedintelui a şocat şi dezgustat.

"Găozarul ăsta, eşti o blondă, hai pun-te pe masă să-ţi arăt", şi acum "ţiganca împuţită".

Ce jalnic! Preşedintele s-a confirmat pe sine însuşi o dată în plus.

citeste in continuare...

Incidentul cu urna

Mă sună un amic azi dimineaţă: "Asculţi Radio 21?". Concursul era altfel, zic eu, faci glume cu mine? "Nu, zice el, am găsit o urnă pe pod la Europa. Eram în maşină şi au dat la Radio 21 că e o urnă pe pod - ăia s-au râs şi eu am dat peste ea, că eram în zonă. De fapt, sunt două, nu una, auzi?"

Mă pufneşte râsul. Urnele volante, alături de autobuzele electorale, au reprezentat în 2004 principalele metode pentru... hai să spun "înfrumuseţarea" votului. Într-un sens sau altul.

"Ia adu-mi mă urna aia, să vedem ce-i cu ea!" Ajunge omul, descarcă o cutie de carton, albă, cu mânere textile, cu o fantă pe capac, cu un tricolor pe diagonală, ambalată frumos într-o folie de plastic. Cutia, cam şifonată. "Am luat-o numai p-asta, zice amicul, ailaltă era făcută zob, or fi trecut camioane peste ea". Halal respect pentru votul Naţiunii Unite...

În redacţie, lumea se strică de râs. Ce fac ăştia mă, au început deja să le piardă? Are ceva în ea? Nu? Păi s-o ducem înapoi, poate o umple cineva, să facem o pândă.

Un reporter se apucă să scrie materialul, îl sună pe Buzdugan, filmează din toate unghiurile... Rămâne s-ă prezentăm cazul pe ton amuzat, un fapt divers printre altele.

După 2 ore, mă trezesc cu poliţia în redacţie. Un domn şi o doamnă, în civil. "Aveţi o urnă?"

What?

"Am primit o sesizare şi am venit să verificăm."

Urmează alte 3 ore de absurd. Urna tronează pe un birou, în mijlocul unei redacţii care şi-a consumat amuzamentul şi-şi vede de-ale ei. Cum a ajuns aici, cine v-a adus-o, să ne daţi declaraţii. Sandu ne trimite sus un cameraman, care trage tot. Poliţia e evident incomodată de cameră, dar n-are ce face - e la noi în casă. Dialog halucinant, măsurători, explicaţii, neîncredere. Reporterul - "deci e o urnă sau nu?" "E sau nu e" - ricoşează, năucitor, poliţistul. Stupoare - mai rar reporteri lăsaţi cu gura căscată. Păi dacă nu e, care-i treaba? "Păi noi vrem să concretizăm în scris o situaţie de fapt." Chicoteli, glume naşpa cu miliţieni pe la colţuri. "Ne aduce cineva urna în biroul ăsta?" Alte rânjete. Păi nu, luaţi-o dvs., dacă e corp delict noi nu mai punem mâna pe ea. Sorina şi Sabina găsesc imaginile filmate ieri, într-o şcoală - urne mobile care arată la fel. "Ba nu", face poliţistul după ce le vede şi el, "acolo tricolorul e imprimat, nu aplicat". Rezultă că nu e o urnă adevărată, nu? "Nu". Păi şi atunci ce faceţi, investigaţi o cutie goală? Tăcere stânjenită şi impas logic.

E aşa un circ, încât până la urmă decidem să deschidem Observatorul cu subiectul. Într-un birou se face sumarul, în cel alăturat se fac procesele verbale. Poliţiştii se prind că au devenit subiect şi sunt neliniştiţi, ei nu-şi fac decât meseria. Ca toată lumea, nu? Cameramanul continuă să-i pândească, plin de răbdare profesională, pentru cadrul de încheiere: poliţia ridicând corpul delict şi plecând triumfător din redacţie spre "laboratoarele criminalistice", pentru "continuarea anchetei".

N-am pomenit campanie electorală mai nevricoasă.

citeste in continuare...

Sări, mamiţo, că se prăpădeşte patria!

A apărut un spot pro-vot atribuit lui Felix Tătaru. L-am văzut (prima dată) la Şuţu. Tienanmen, Zidul Berlinului, Piaţa Universităţii în 21 Decembrie seara, Timişoara - Piaţa Operei. Şi copy-ul: "Există ceva mai rău decât oamenii răi: Indiferenţa oamenilor buni". Direct în plexul polarizaţilor.

Adică "Sări, mamiţo, că moare patria! Săr, teteo, săr! Sări, nu fi rea, că eşti bună, parol ţaţo, să mă-ngropi!"

Puternic clip, dar cu o sugestie manipulardă până la greaţă: e acum ori niciodată, clipa când tu, cel mic şi nebăgat în seamă, prin unicul tău gest, balansezi destinul naţiei în prăpastie sau pe piscuri, momentul adevărului ultim şi eliberator, chatarsisul cetăţenesc sublim (şi, desigur, irepetabil).

Or ce compară Felix Tătaru cu ce? Tienanmen, Zidul, Noaptea Revoluţiei cu alternativa a două găşti de politicieni? Cu alegerea între două mahalale obsedate de maţul gros? Între două colecţii de bube şi puroaie?

Ce e alb şi ce e negru în această alegere? Ce e iad şi ce e rai? Ah, Felix... lipsesc Barabas şi Hristos.

Da, da, sunt foarte rău.

Alegerea mea e să nu fac nici o alegere. Nici de această dată.

citeste in continuare...

România lui Moebius

Ce nebunie... Pe forumuri nişte năuci se dau de ceasul morţii să demonstreze că PD şi PLD sunt "continuatoarele spiritului Pieţei Universităţii". Sigur că da. Din fotoliul său cărat de pe vas la Ministerul Transporturilor, Traian Băsescu aranja cale verde pentru cei care veneau din mine şi din Băneasa să se impregneze de spiritul Pieţei - spirit pe care l-au extras nu tocmai intelectual din arcade sparte, nasuri stâlcite şi dinţi rupţi.

Iar Stolojan? Prim-ministrul tehnocrat al lui Ion Iliescu, naţionalizatorul valutei firmelor, gata să ne mai salveze o dată.

Am revenit în 1990 pe cealaltă parte, cu susu-n jos, ca furnicile ce fac şir la nesfârşit pe banda lui Moebius.

Iat-o şi pe Doina Cornea, măcar ea constantă cu sine însăşi, cu un Apel ignorat de toată lumea: "(...)Exemplul pe care ni l-a dat preşedintele ţării, Traian Băsescu, nu e cel mai bun, dar nici atitudinea unor distinşi intelectuali, care îi susţin până şi defectele, ceea ce e foarte periculos, nu e de apreciat. Mulţi reprezentanţi ai elitei româneşti fac greşeala căderii în admiraţie, acţiune care l-a legitimat şi l-a susţinut pe Ceauşescu, fără rezerve, contribuind substanţial la cultul personalităţii (...)"

Dar e un vacarm cumplit şi nimeni nu mai aude nimic.

citeste in continuare...

Creativitate vs. platitudini de campanie

Zice Mediafax, citându-l pe împărat (cum care împărat?): "Împăratul rromilor Iulian a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, că rromii vor vota la referendumul din 19 mai în favoarea lui Traian Băsescu, pentru că nu mai sunt cercetaţi pentru orice "găinărie", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Noi, cu mic cu mare, pe 19 mai vom merge la vot să îl susţinem pe domnia sa Traian Băsescu. Omul acesta a găsit de cuviinţă să nu mai fie condamnări pentru o găină sau doi boboci, ci să îi trimită la închisoare pe cei care fură cu miliardele. I-a lăsat în pace pe ai noştri şi nu mai suntem purtaţi aşa pe drumuri ca înainte", a spus împăratul rromilor."

Aproape că-mi doresc ca imbecilitatea de mai sus să fie ideea PSD - ar fi un semn că opoziţia chiar are un plan anti-Băse. Ar face meciul mai palpitant. Adică, zău aşa, Băse parcă execută o selecţionată de Divizia C cu 11-0 (şi se mai şi laudă).

Bogdan "Era-tat'su" Naumovici remarcă (în EvZ): "(...) destul de neprofesionist să nu ai nici un fel de promisiune, ci doar să strigi Huo ceilalţi!"

Uite o primă campanie, după mulţi ani, în care creativitatea nu mai contează. La fel ca-n '90. Jos Iliescu, Sus Iliescu, Jos Băsescu, Sus Băsescu. 17 ani degeaba.

citeste in continuare...

Câinele care a prins maşina

Primul sondaj pre-referendum făcut public în această după-amiază de Antena 1: Băsescu zdrobeşte duşmanii cu 70%. CURS/CCSB întreabă şi despre prezenţa la vot. Românii sunt furioşi: 81% se declară siguri sau destul de siguri că vor vota.

La Iaşi, preşedintele se scaldă şi se îmbată cu privirile unei pieţe pline. Ciuleandra, flamuri portocalii, vă iubesc, jos oligarhii, a sosit vremea răfuielii.

Săbiile retorice sunt scoase, şuierând în timp ce despică eterul. În piaţă, sorbindu-l din ochi pe Traian Băsescu, oamenii leşină de emoţie, salvându-şi ţara şi preşedintele. Peste o săptămână, Băsescu va zdrobi şerpii spurcaţi şi va reveni la Palat, pentru a face bine pe toată lumea, ca orice Mesia care se respectă.

A fost odată un câine care, la fel ca toţi câinii, alerga după maşini, numai că acesta a şi reuşit s-o prindă.

Abia apoi s-a întrebat ce va face cu ea.

citeste in continuare...

Vineri la amiază, 2007

Evenimentul Zilei scrie despre un ministru "băiat de prăvălie", altul "troacă" şi dă o pagină de dreapta unui pesedist "homosexual", pe care-l face praf.

Nr. 2 de la JN ia unui bătrân securist un interviu anti-Băsescu şi-l livrează conservatorilor. Tucă şi Oancea ridică din umeri.

Gazeta Sporturilor face, cu mândrie, publicitate electorală în tot ziarul, în toate textele, printr-o găselniţă importată din new-media. Tolontan spune că e o metodă "impactantă".

Hrebe îl face pe Băse "beţiv nespălat", răspunzând preşedintelui, care-l descrisese ca "şobolan rozaliu". Cotidianul publică tot, fără milă, ca un veritabil super-quality de Dâmboviţa.

Până acum două-trei luni, când mă gândeam la anii '90, mă gândeam la Queen, Pink Floyd, Metallica, poate ELO, Duran-Duran şi Frankie Goes To..., dacă era despre agăţat.

Anii '90 are back cu tot ce era mai urât: politică la maximum, maximum ca distorsul din boxele cu orgă de lumini, urlând a mitocănie bine dispusă prin talcioc.

Vorba lui CTP la Turcescu, aseară: "ne-am întors de unde-am plecat". S-a-nchis cercul, a plesnit capcana, a căzut capacul.

Sunt prizonierul unor nesimţiţi cu gura mare şi puturoasă.

citeste in continuare...